La fel ca Insula Şerpilor din Marea Neagră, insula are o importanţă strategică-militară şi economică, este populată de câteva zeci de locuitori şi este caracterizată de un teren stâncos şi frământat. Militarii au fost infiltraţi prin paraşutare de la o înălţime de 2500 metri (nu foarte mare, probabil determinată de caracteristicile de zbor ale aeronavei – tip Mi-8AMTSH, de concepţia aprobată a exerciţiului, sau/ şi de condiţiile de stare a vremii), cu paraşute de înaltă performanţă tip aripă (vezi sistemul de paraşute pentru misiuni speciale ARBALET-2), părăsirea bordului aeronavei având loc la o distanţă de 3 km de raionul de aterizare.
Conform procedurilor, operatorii au zburat pe traiect folosind echipamente de navigaţie prin satelit, după aterizare au strâns de urgenţă paraşutele, le-au ascuns, şi-au ajustat echipamentul şi armamentul individual, regrupat, după caz şi au trecut la executarea misiunilor de neutralizare a unor ţinte strategice. Angajarea şi neutralizarea ţintelor, cu siguranţă, au presupus o abordare directă şi cinetică a operaţiilor speciale, ce a implicat letalitatea şi precizia execuţiei, cu efect imediat şi strategic.
Ulterior îndeplinirii cu succes a misiunilor, operatorii SPETSNAZ au fost extraşi pe calea aerului. Este un exemplu de cum un război, de data aceasta convenţional, ar putea fi declanşat.
( Colonelui –r- Daniei Ilie este fost comandant al Componentei de Operaţii Speciale a Armatei României)