- Home
- Externe
- LONDRA, (20.05.2019, 18:57)
- Mihai Draghici
MONITORUL APĂRĂRII | Statele Unite vor riposta militar dacă Iranul atacă obiective americane, avertizează Londra
Statele Unite vor riposta militar în mod determinat în cazul în care Iranul va ataca obiective americane, a avertizat, luni, ministrul britanic de Externe, Jeremy Hunt, în contextul în care preşedintele american, Donald Trump, a ameninţat dur Teheranul.
Urmărește
4176 afișări
Statele Unite vor riposta militar dacă Iranul atacă obiective americane, avertizează Londra
"Eu le-aş spune iranienilor: nu subestimaţi determinarea Statelor Unite", a declarat Jeremy Hunt, ministrul britanic de Externe, cu ocazia reuniunii Adunării Mondiale a Sănătăţii, desfăşurată la Geneva.
"Statele Unite nu vor război cu Iranul, dar dacă vor fi atacate obiective americane, vor riposta. Iar iranienii trebuie să se gândească foarte, foarte atent la acest lucru", a atras atenţia Jeremy Hunt, citat de cotidianul The Telegraph.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat Iranul cu distrugerea în cazul unui conflict militar. Reacţionând la un atac cu rachete produs la circa un kilometru de Ambasada SUA din capitala Irakului, Donald Trump a declarat, prin Twitter: "Dacă Iranul vrea să lupte, acesta va fi sfârşitul oficial al Iranului. Să nu mai ameninţe niciodată Statele Unite!"
ULTIMELE ȘTIRI
-
Nicuşor Dan: Bugetul Capitalei scade drastic. Cer parlamentarilor să conteste decizia la CCR
-
Apa "noul aur". Grecia şi Bulgaria la cuţite pe problema apei. Agricultura din nordul Greciei în pericol după ce un acord vechi de decenii prin care Bulgaria a livrat milioane de metrii cubi de apă a expirat
-
Pensia la stat o pierdere? Studiu CFA România: Abia după ce treci de 74 de ani pensia de stat va avea randament pozitiv, adică pensia va fi mai mare decât contribuţiile din timpul vieţii. La 90 de ani randamentul este de 5%
Ministrul iranian de Externe, Javad Zarif, a denunţat ameninţările liderului de la Casa Albă, catalogându-le drept "instigări la genocid".
Conform unor surse citate de cotidianul The New York Times, Donald Trump i-a transmis secretarului interimar al Apărării, Patrick Shanahan, că nu vrea să ajungă la o confruntare militară cu Iranul.
Pe fondul tensiunilor legate de programul nuclear al Administraţiei de la Teheran, Donald Trump a exprimat săptămâna trecută speranţa că nu se va ajunge la război cu Iranul. Întrebat, la Washington, dacă intenţionează să ajungă la un război cu Iranul, Donald Trump a răspuns, potrivit agenţiei Reuters: "Sper că nu". Donald Trump a făcut această declaraţie înaintea întrevederii de la Casa Albă cu preşedintele Elveţiei, Ueli Maurer. Preşedintele SUA vrea să creeze un canal de comunicare cu Iranul prin intermediul Elveţiei, urmând să discute despre acest lucru cu omologul său elveţian.
Administraţia Donald Trump nu are aprobarea Congresului pentru a lansa o acţiune militară împotriva Iranului, a afirmat acum câteva zile Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor. Nancy Pelosi, unul dintre liderii Partidului Democrat (opoziţie), s-a declarat mulţumită că Donald Trump pare să prefere o abordare diplomatică în criza cu Iranul. "Îmi place ceea ce aud din partea preşedintelui, deşi nu îl încântă deloc acest lucru", a declarat Nancy Pelosi. Administraţia Trump a refuzat până acum cererile de a oferi informaţii Congresului despre criza nucleară iraniană. "Este vorba de o abordare care nu este corectă, întrucât avem responsabilităţi, în Constituţie, responsabilitatea de a declara un război aparţine Congresului, deci, consilierii prezidenţiali sper că vor admite că nu au nicio aprobare pentru a merge înainte", a argumentat Nancy Pelosi.
Administraţia de la Teheran a transmis că nu există posibilitatea negocierilor cu Statele Unite, părând să respingă apelurile preşedintelui american Donald Trump. Întrebat dacă există posibilitatea iniţierii de negocieri cu Statele Unite pentru depăşirea crizei, ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a declarat: "Nu, nu există nicio posibilitate de negocieri". "Nu ştiu de ce preşedintele Trump este încrezător, dar este absolut greşit", a subliniat Zarif.
Preşedintele SUA, Donald Trump, s-a declarat convins că Iranul va accepta curând negocierile pe tema programului nuclear. "Sunt exprimate diverse opinii, iar eu iau decizia finală şi determinantă, este o procedură foarte simplă. Sunt acoperite toate părţile, toate politicile. Sunt sigur că Iranul va vrea să discute curând", a declarat Donald Trump, joi, prin Twitter.
CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN MONITORUL APĂRĂRII ŞI SECURITĂŢII
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
CANCAN.RO
O badantă tinerică s-a angajat în casa unui pensionar de 90 de ani. Ce îi făcea bătrânul, când femeia dădea cu aspiratorul
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe