Avionul, care se deplasa pe ruta New York – Louisville, a fost deviat „din motive de securitate” şi a aterizat pe aeroportul din Philadelphia în jurul orei 8.50 (15.50, ora României), iar un pasager cu „comportament perturbator” a fost reţinut pentru scurt timp şi interogat, a confirmat un purtător de cuvânt al FBI.
Avionul companiei Chautauqua Airlines a fost percheziţionat, dar nu a fost găsit nimic suspect, a precizat un purtător de cuvânt al US Airways, Morgan Dunnant.
„La ora locală 8.30 (15.30 ora României), Administraţia pentru Securitatea Transporturilor (TSA) a fost anunţată în legătură cu prezenţa unui pasager perturbator la bordul zborului 3.079 al Chautauqua Airlines, care efectua legătura între aeroportul La Guardia (New York) şi Louisville”, a declarat, într-un comunicat, un purtător de cuvânt al TSA, Greg Soule.
O sursă din serviciile de securitate aeroportuare a declarat că bărbatul „se ruga cu voce tare şi purta asupra sa un obiect religios”. „Îmi imaginez că purtarea sa şi obiectul pe care îl utiliza au părut suspecte şi au cauzat decizia echipajului de a ateriza de urgenţă la Philadelphia”, a adăugat sursa.
Este vorba despre o filacteră, obiect conţinând versete din Biblie pe care evreii ultraortodocşi îl folosesc în timpul rugăciunii de dimineaţă.