"Preşedintele a fost foarte ferm când s-a întâlnit cu premierul (israelian, Benjamin) Netanyahu", în urmă cu zece zile, a declarat şefa diplomaţiei americane, înaintea unei întâlniri cu liderul palestinian, Mahmoud Abbas.
"Doreşte încheierea colonizării: fără colonii, fără avanposturi, fără excepţii legate de dezvoltarea naturală", a adăugat Clinton într-o conferinţă de presă comună cu omologul său egiptean Ahmed Abul Gheit, întrebată despre afirmaţiile lui Netanyahu referitor la continuarea dezvoltării coloniilor existente în Cisiordania.
Clinton a exprimat cea mai fermă poziţie a noii administraţii americane privind colonizarea israeliană de la instalarea la putere a lui Obama, în ianuarie.
"Considerăm că este în interesul eforturilor pe care le-am depus", a adăugat aceasta referitor la activitatea emisarului special al administraţiei Obama pentru Orientul Mijlociu, George Mitchell, care încearcă relansarea negocierilor de pace israelo-palestiniene.
"Aceasta este poziţia noastră şi am comunicat-o foarte clar nu numai israelienilor, ci şi palestinienilor şi altora", a conchis Clinton. "Şi intenţionăm să insistăm pe acest aspect".
Duminică, în timpul consiliului miniştrilor săptămânal, Netanyahu a avertizat că nu intenţionează să îngheţe complet colonizarea evreiască.
"Nu intenţionez să creez noi aşezări, dar nu este logic să ni se ceară să nu găsim răspunsuri pentru dezvoltarea naturală şi să ni se interzică orice construcţie în Iudeea-Samaria (Cisiordania – n. red.)", a precizat acesta.