Prima pagină » Știri externe » Moscova atacă Kievul pentru a doua noapte consecutivă

Moscova atacă Kievul pentru a doua noapte consecutivă

Rusia atacă Kievul pentru a doua noapte consecutiv, cu doar câteva ore înainte ca preşedintele Volodimir Zelenski să se întâlnească cu liderii NATO la summitul de la Vilnius.
Moscova atacă Kievul pentru a doua noapte consecutivă

Forţele Moscovei au lansat un atac kamikaze cu drone asupra capitalei şi a regiunii Kiev în cursul nopţii: forţele ucrainene de apărare aeriană au distrus toate dronele în zona capitalei.

Anunţul a fost făcut de administraţia militară de la Kiev, potrivit Rbc-Ucraina.

„Inamicul a făcut un nou atac aerian asupra capitalei. Potrivit informaţiilor preliminare, acesta a folosit din nou muniţii de tip Shahed. După o pauză de mai bine de o săptămână, inamicul a lansat drone iraniene împotriva Kievului pentru a doua zi consecutivă. Raidul aerian a durat mai mult de 2 ore”, se arată în mesajul Administraţiei Militare.

Toate ţintele ruseşti din spaţiul aerian din jurul Kievului au fost detectate şi distruse de forţele de apărare aeriană ale Kievului.

Deocamdată nu există rapoarte privind victime sau pagube.