- Home
- Externe
- MOSCOVA, (29.08.2014, 17:25)
- Ioana Bojan
Moscova cere eliberarea unor membri ai personalului ambasadei ruse din Kiev, reţinuţi joi
Rusia a anunţat vineri că mai mulţi membri ai personalului ambasadei ruse la Kiev au fost reţinuţi joi şi a cerut eliberarea imediată a acestora, relatează agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.

Moscova cere eliberarea unor membri ai personalului ambasadei ruse din Kiev, reţinuţi joi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Cerem încetarea provocărilor la adresa instituţiilor diplomatice ruseşti din Ucraina şi a membrilor personalului diplomatic", a afirmat Ministerul rus de Externe.
Conform ministerului, "o altă acţiune revoltătoare împotriva gărzilor de securitate din cadrul ambasadei ruse, inclusiv a gărzii personale a ambasadorului", a avut loc la Kiev joi. Aceştia au fost deţinuţi la ieşirea dintr-o cafenea, sub pretextul fals că ar avea grenade, în pofida faptului că au prezentat paşapoartele diplomatice, a precizat sursa citată.
"Cerem eliberarea imediată a membrilor personalului diplomatic şi prevenirea oricăror încălcări viitoare ale convenţiilor internaţionale privind imunitatea diplomatică", a adăugat ministerul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Rusia cere părţilor ucrainene şi partenerilor occidentali să dea dovadă de bunăvoinţă pentru rezolvarea problemelor exclusiv prin mijloace paşnice, a adăugat Ministerul de Externe de la Moscova.
"Rusia va face tot posibilul să creeze condiţiile pentru rezolvarea crizei prin negocieri, prin consolidarea încrederii între părţile aflate în conflict şi adoptarea unor măsuri concrete pentru detensionarea situaţiei şi ajutarea civililor", a conchis ministerul.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe