Moscova cere Teheranului să coopereze "la maxim" cu AIEA
Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a cerut luni Iranului să coopereze "la maxim" cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), în urma unei întâlniri cu omologul său iranian, Manouchehr Mottaki.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Această întâlnire are o importanţă deosebită ca urmare a informaţiei potrivit căreia Iranul construieşte o a doua uzină de îmbogăţire a uraniului", a declarat Lavrov, citat de agenţiile ruse. "În acest context ne-am expus poziţia şi am propus (Iranului) să dea dovadă de o cooperare maximă cu AIEA pentru ca aceasta să poată analiza acest nou site", a adăugat el în urma întâlnirii de la New York.
AIEA a anunţat vineri că Iranul a informat cu privire la construirea unei noi uzine nucleare în apropiere de Qom (centru), în plus faţă de cea de la Natanz (centru), provocând din nou îngrijorarea statelor occidentale.
Cele şase state (Germania, Statele Unite, Franţa, Rusia, Marea Britanie) care cer Iranului să se conformeze regulilor privind neproliferarea, vor avea joi, la Geneva, primele negocieri cu Republica Islamică din ultimele 14 luni.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului