Moscova confirmă instalarea unor sisteme de rachete în vestul Rusiei, în apropierea frontierelor UE

Publicat: 16 12. 2013, 17:47
Actualizat: 26 10. 2021, 06:34

Sistemele de rachete operaţionale şi tactice Iskander au fost desfăşurate în Regiunea militară Vest„, care include şi enclava Kaliningrad, situată între Polonia şi Lituania, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konacenkov.

„Aceste măsuri nu încalcă niciun acord internaţional”, a dat asigurări oficialul rus.

Regiunea militară Vest include şi Moscova şi Sankt-Petersburg, întinzându-se până în zona arctică şi până în nordul Ucrainei.

Cotidianul Bild a relatat sâmbătă că Rusia a instalat, în ultimele 12 luni, sisteme de rachete Iskander-M, numite şi SS-26, în apropierea frontierelor UE.