„Organizarea unor astfel de evenimente (mitinguri) într-un cadru convenit, aşa cum prevede legea, nu reprezintă nicio ameninţare pentru nimeni. Dar provocările sunt periculoase. Diferite mitinguri au avut loc în multe oraşe ruseşti. Acestea au fost organizate într-un mod organizat şi paşnic, dacă au avut loc în conformitate cu regulile, în locurile şi în timpul stabilit. În unele oraşe, inclusiv în Moscova, au apărut provocări, după cum au avertizat autorităţile locale. În afară de mitingul autorizat de pe bulevardul Saharov, unde nu au existat probleme, au mai apărut provocări„, a spus Peskov.
Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei a mai precizat că în astfel de cazuri „organele de aplicare a legii au făcut tot posibilul pentru a asigura ordinea”.
Poliţia rusă a reţinut, luni, peste 700 de persoane care au participat la demonstraţii anticorupţie în oraşele Sankt Petersburg şi Moscova. Aproximativ 4.500 de persoane au participat la protestul neautorizat din centrul Moscovei, iar la Sankt Petersburg s-au strâns aproape 3.500 de oameni. Unii dintre aceştia au afişat pancarte împotriva regimului de la Kremlin.
Statele Unite şi Uniunea Europeană au condamnat acţiunile autorităţilor ruse împotriva protestatarilor anticorupţie şi au cerut regimului de la Moscova să elibereze demonstranţii paşnici reţinuţi în mai multe oraşe din ţară.
Dmitri Peskov a precizat că Rusia nu va ţine seama de cerinţele americanilor. „Nu suntem de acord că problema fost pusă în acest fel. Nu acestea sunt apelurile pe care ar trebui să le ascultăm„, a mai spus Peskov.