Moscova susţine că Occidentul nu are dreptul să înarmeze rebelii libieni
Rusia apreciază că nicio ţară nu are dreptul să înarmeze rebelii libieni, în virtutea mandatului aprobat de Consiliul de Securitate al ONU, a declarat miercuri ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, relatează AFP.
"Ministrul francez de Externe a declarat că Franţa este pregătită să discute cu partenerii săi de coaliţie despre furnizarea de arme opoziţiei libiene", a declarat Lavrov în timpul unei conferinţe de presă la Moscova cu omologul său austriac, Michael Spindelegger.
"Imediat după, secretarul general al NATO, (Anders) Fogh Rasmussen, a declarat că operaţiunea din Libia a fost pregătită pentru protejarea populaţiei şi nu (în scopul) de a înarma - iar în această privinţă suntem total de acord cu secretarul general al NATO", a adăugat el.
Şeful diplomaţiei franceze, Alain Juppe, declarat marţi, cu ocazia unei conferinţe pe tema viitorului Libiei, că Franţa este pregătită să discute cu aliaţii săi un ajutor militar pentru rebelii libieni, subliniind că acest lucru nu este prevăzut de recentele rezoluţii ONU privind această ţară.
Rusia nu şi-a folosit dreptul de veto, abţinându-se în momentul votului rezoluţiei 1.973 a Consiliului de Securitate al ONU care autorizează recursul la forţă în Libia pentru protejarea populaţiei civile.
Moscova a criticat totuşi susţinerea militară acordată de facto, potrivit lui Lavrov, de coaliţia occidentală insurgenţilor libieni, văzând în aceasta o "ingerinţă" în afacerile interne ale Libiei.
De altfel, Rusia consideră că este timpul ca liderul libian Muammar Kadhafi să demisioneze şi să îi permită poporului să decidă în legătură cu viitorul ţării, a reafirmat miercuri Lavrov.
"Nu există îndoială că timpul reformelor a venit. Este clar că va fi un regim diferit, dar trebuie ca libienii să decidă ei înşişi acest lucru, fără ingerinţă", a subliniat Lavrov.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului