Preşedintele turc a reafirmat de asemenea că este dispus să trimită trupe în Libia dacă va primi o astfel de cerere.
„Am discutat despre posibilii paşi pe care îi putem lua şi despre oportunităţile de cooperare cu scopul stabilirii unui armistiţiu în Libia cât mai curând posibil”, a declarat Erdogan.
Confruntări militare de amploare au loc de câteva luni la periferia capitalei Libiei între grupul paramilitar Armata Naţională Libiană, condus de mareşalul Khalifa Haftar, şi trupele Guvernului de uniune naţională condus de Fayez al-Sarraj, recunoscut de comunitatea internaţională. Sute de persoane au fost ucise, iar mii au fost rănite în confruntări. Zeci de mii de oameni au fost nevoiţi să îşi părăsească locuinţele din cauza luptelor.