Muammar Kadhafi ar fi angajat mercenari europeni - presă
Între 300 şi 500 de mercenari europeni, inclusiv cetăţeni UE, lucrează pentru colonelul Muammar Kadhafi în Libia, a declarat un specialist în criminologie, citat de publicaţia electronică EUObserver.
Mercenarii europeni provin majoritatea din Belarus, Serbia şi Ucraina, dar există şi un număr semnificativ de experţi polonezi în elicoptere. Printre ceilalţi mercenari europeni se numără şi belgieni, britanici, francezi şi greci. Aceştia vin şi pleacă de pe cele aproximativ 15 aeroporturi militare încă funcţionale din sudul Libiei.
Informaţia a fost oferită de Michel Koutouzis, un expert grec în crimă organizată, a cărui companie înregistrată în Franţa, Lotophages Consulting, face cercetări pe teme de securitate pentru instituţiile europene, ONU şi Guvernul francez, şi care şi-a petrecut lunile februarie şi martie călătorind în nordul Africii.
"În societatea libiană există un tabu privind uciderea membrilor propriului grup tribal. Acesta este unul dintre motivele pentru care Kadhafi are nevoie de luptători străini", susţine Koutouzis.
O sursă care are legături cu Consiliul Naţional de Tranziţie al rebelilor a declarat pentru EUObserver că mai mulţi ofiţeri militari algerieni, ruşi şi sirieni îl ajută, de asemenea, pe Kadhafi. "Au început să vină după primul bombardament american. Kadhafi şi-a schimbat tacticile - a adus sute de vehicule de teren din Algeria şi nu se mai bazează pe tancuri", a declarat sursa citată. "Algerienii şi sirienii sunt îngrijoraţi că Libia ar putea constitui un exemplu prost", a continuat aceasta.
Sursa citată a adăugat că Muammar Kadhafi foloseşte mercenari pentru că nu are încredere în libieni.
La rândul său, organizaţia Human Rights Watch, care are trei persoane pe liniile de front din Libia, se îndoieşte de veridicitatea acestor informaţii. Peter Bouckaert, membru al HRW, a citat surse din cercurile de mercenari sud-africani care susţin că "nu au auzit de vreun european, sud-african sau cetăţean din Zimbabwe care să lupte pentru Kadhafi ... aceste reţele sunt în legătură unele cu altele, aşa că ar fi auzit".
El a adăugat că rebelii tind să trateze orice persoană de origine subsahariană pe care o văd drept mercenar, dar majoritatea sunt muncitori imigranţi.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului