Prima pagină » Știri externe » Obama nu şi-a luat nici un angajament în privinţa scutului antirachetă

Obama nu şi-a luat nici un angajament în privinţa scutului antirachetă

Preşedintele american ales Barack Obama nu şi-a luat nici un angajament privind eventuala continuare a proiectului privind scutul american antirachetă din estul Europei, a anunţat unul dintre consilierii săi, ce pare să contrazică declaraţiile preşedintelui polonez Lech Kaczynski.
Obama nu şi-a luat nici un angajament în privinţa scutului antirachetă
08 nov. 2008, 23:19, Știri externe

Consilierul lui Obama pentru politică externă, Dennis McDonough, a precizat că preşedintele ales nu a adoptat nici o poziţie definitivă în legătură cu acest program. Obama "a avut o convorbire cu rezultate pozitive cu preşedintele polonez şi premierul (Donald Tusk) despre importanţa alianţei dintre Statele Unite şi Polonia", a declarat McDonough într-un comunicat.

 

"Preşedintele Kaczyski a menţionat apărarea antirachetă, însă preşedintele ales Obama nu şi-a luat nici un angajament în această privinţă", a subliniat McDonough.

"Poziţia sa este aceeaşi din timpul campaniei sale: el susţine desfăşurarea unui sistem de apărare antirachetă când se va dovedi că tehnologia poate fi utilizată", a explicat consilierul.