Mubarak contestă condamnarea sa pentru întreruperea comunicaţiilor şi îl acuză pe actualul lider

Fostul preşedinte egiptean Hosni Mubarak, condamnat pentru că a întrerupt Internetul în timpul revoltei care l-a înlăturat de la putere, a făcut apel şi l-a acuzat pe înlocuitorul său de facto, mareşalul Hussein Tantawi, că a fost implicat în această decizie.

Urmărește
158 afișări
Imaginea articolului Mubarak contestă condamnarea sa pentru întreruperea comunicaţiilor şi îl acuză pe actualul lider

Mareşalul Hussein Tantawi (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Mubarak, fostul său premier Ahmad Nazif şi fostul ministru de Interne Habib el-Adli au fost condamnaţi la 28 mai să plătească împreună o amendă de 90 de milioane de dolari, pentru că au "adus prejudiciu economiei" egiptene hotărând întreruperea Internetului şi a telefoniei.

Unul dintre avocaţii lui Mubarak, Mohammed Abdel Wahab, a declarat presei că clientul său a făcut apel joi la Înaltul tribunal administrativ.

Potrivit acestuia, decizia a fost luată de o comisie prezidată de Nazif şi compusă din mareşalul Hussein Tantawi, la vremea aceea ministru al Apărării, Habib el-Adli, şeful diplomaţiei Ahmed Aboul Gheit, ministrul Informaţiilor Anas el-Feki, cel al Comunicaţiilor Tarek Kamel, precum şi din şeful serviciilor de informaţii Omar Suleiman.

Fostul preşedinte declară că nu a decis el formarea acestei comisii, potrivit avocatului său.

O sursă militară, citată de agenţia oficială Mena, a precizat însă că mareşalul nu a avut nici o legătură cu acest caz.

Această sursă "neagă că mareşalul Tantawi ar fi fost cel care a luat decizia întreruperii comunicaţiilor în timpul revoluţiei, aşa cum s-a spus", menţionează Mena.

"Mubarak consideră că forţele armate l-au abandonat în momentul în care el era şeful lor suprem, aşa că acum încearcă să-şi regleze conturile cu ele", afirmase anterior Abdel Moneim Qatu, responsabil cu comunicarea în cadrul forţelor armate.

Procesul lui Mubarak pentru corupţie şi uciderea unor manifestanţi s-a deschis miercuri la Cairo, dar a fost amânat pentru 15 august.

Mareşalul Tantawi, care conduce Egiptul de la demisia lui Mubarak la 11 februarie, este dispus să depună mărturile în cursul procesului, dacă avocaţii apărării îl convoacă, a afirmat joi un oficial de rang înalt din domeniul securităţii.

Farid al-Dib, unul dintre avocaţii lui Mubarak, i-a cerut judecătorului să convoace 1.600 de martori, printre care mareşalul şi comandantul armatei Sami Anan.

Această cerere a fost interpretată de unii ca o ameninţare implicită a preşedintelui demis, vizând să-l pună în dificultate pe Tantawi, despre care mulţi cred că a semnat personal judecarea lui Mubarak.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici