Prima pagină » Știri externe » Presupusul autor al atentatului de la Marakesh a locuit o perioadă în Libia

Presupusul autor al atentatului de la Marakesh a locuit o perioadă în Libia

Autorităţile marocane au stabilit că principalul suspect în cazul atentatului comis la Marakesh pe 18 aprilie a locuit o perioadă în Libia, fiind expulzat în 2008, anunţă ministrul marocan de Interne, Taieb Cherkaui, citat de AFP.
06 mai 2011, 17:43, Știri externe

Ministrul a anunţat că presupusul autor al atentatului soldat cu 16 morţi este profund influenţat de ideologia jihadului şi îşi exprimă deschis apartenenţa la reţeaua al-Qaida. „Cei trei marocani arestaţi admiră al-Qaida”, a spus el.

Potrivit unei surse din cadrul serviciilor de securitate, suspectul este Adil El-Atmani.

El a atacat cafeneaua Argana din Piaţa Jamaa El-Fna „pentru că a constatat că era o cafenea foarte frecventată de străini”, a explicat ministrul.

Împreună cu alţi doi suspecţi arestaţi în cadrul anchetei, el încercase să ajungă în Irak din Libia, în mai 2008, dar au fost arestaţi de autorităţile libiene şi expulzaţi în Maroc.

Anterior, fusese arestat în Portugalia în 2004 şi în Siria în 2007.

„După aceste eşecuri, a decis să comită un act de terorism în Maroc”, a explicat Cherkaui.

„În ultimele şase luni, suspectul şi-a procurat substanţe explozive pentru a fabrica bomba. A ieşit din cafenea, lăsând acolo o valiză în care se aflau două bombe de şase şi nouă kilograme pe care le-a detonat folosind un telefon mobil”, a explicat ministrul.