Prima pagină » Coronavirus » STUDIU. Distanţarea socială de 2 metri, insuficientă. Experţii care contrazic recomandările oficiale

STUDIU. Distanţarea socială de 2 metri, insuficientă. Experţii care contrazic recomandările oficiale

Distanţarea de 2 metri între persoane ar putea fi insuficientă pentru limitarea răspândirii coronavirusului în mediul exterior, explică un studiu publicat în jurnalul ştiinţific Physics of Fluids, citat de Science Focus.
STUDIU. Distanţarea socială de 2 metri, insuficientă. Experţii care contrazic recomandările oficiale

 

Conform Science Focus, o echipă de cercetători de la Institutul American de Fizică a ajuns la concluzia că picăturile de salivă pot ajunge şi la 5 metri distanţă în 5 secunde, în condiţiile unei brize uşoare, de aproximavtiv 4 km/h.De asemenea, persoanele adulte mai scunde şi copiii ar putea fi afectate mai uşor dacă se află în apropierea traiectoriei picăturilor.„Norul de picături va afecta atât adulţii cât şi copiii, de diferite înălţimi”, a spus profesorul Dimitris Driakis, de la Universitatea din Nicosia, Cipru, coautor al studiului publicat.
 
„În lipsa unei viteze a vântului din mediul înconjurător, picăturile vor cădea la pământ la mică distanţă de persoana care expiră sau tuşeşte. Actuala analiză demonstrează că acest interval nu ar depăşi un metru. La viteze ale vântului de la 4 km/h la 15 km/h am constatat că picăturile de salivă pot călători pe distanţe de până la şase metri în direcţia vântului, cu concentraţii şi dimensiuni ale picăturilor în descreştere. Constatările noastre implică faptul că, în funcţie de condiţiile de mediu, distanţa socială de doi metri poate să nu fie suficientă”, au notat autorii studiului.
 
Potrivit unei analize computerizate, savanţii au notat modul în care tusea ar face ca picăturile din salivă să se mişte prin aer, în condiţiile în care acestea se dispersează şi de interacţiunile dintre moleculele de salivă şi aer.