Prima pagină » Știri externe » Libia va onora contractele încheiate de Muammar Kadhafi

Libia va onora contractele încheiate de Muammar Kadhafi

Un nou guvern libian instalat de rebeli "va onora contractele" încheiate de colonelul Muammar Kadhafi, a dat asigurări, miercuri, Guma Al-Gamaty, coordonator în Marea Britanie pentru Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT), organismul politic al rebelilor.
Libia va onora contractele încheiate de Muammar Kadhafi

„Vor fi onorate”, a răspuns Al-Gamaty, întrebat de BBC despre contractele semnate de liderul libian.

Reprezentantul a precizat că relaţiile diplomatice pe care rebelii le vor stabili odată instalaţi la Tripoli „vor fi fondate pe respect şi interes reciproc”. El a lăudat „numeroasele ţări care au fost foarte hotărâte în a susţine poporul libian încă din prima zi” dar a menţionat „alte ţări care au fost foarte lente, cum ar fi China şi Rusia”.

Al-Gamaty a recunoscut că Muammar Kadhafi contează în continuare pe susţinătorii săi la „Tripoli şi în exterior” dar a dat asigurări că „nu este vorba decât de o problemă de timp” înainte ca aceştia „să se predea”.

Reprezentantul a precizat că noua administraţie înfiinţată de CNT a început deja să se mute de la Benghazi (est), baza rebelilor, către Tripoli, afirmând că „crede” că tot CNT va fi în capitala libiană „sâmbătă”.

Guma Al-Gamaty a promis „reconciliere”, dând asigurări că „toţi cei care nu au sânge pe mâini vor fi trataţi normal”.