Acest „moment de reculegere şi solidaritate”, în cursul căruia va fi denunţată „crima barbară şi sângeroasă a teroriştilor” din grupul Stat Islamic, va avea loc începând cu ora locală 14.45 (15.45, ora României), precizează, într-un comunicat, Marea Moschee din Paris.
Potrivit comunicatului, „întreaga comunitate a musulmanilor” respinge vehement ideologia ucigaşă în numele căreia sunt comise acţiuni ce „denaturează valorile islamului”.
La rândul său, organizaţia creştinilor CHREDO a anunţat că va participa la manifestaţia organizată la Moscheea din Paris şi a adăugat că un alt protest va fi organizat duminică începând cu ora locală 15.00 (16.00, ora României) în Piaţa Republicii din Paris, pentru a denunţa „crima barbară comisă de teroriştii sângeroşi”.
Organizaţia CFCM, care îi reprezintă pe cei aprocimativ cinci milioane de musulmani din Franţa, a denunţat, de asemenea, marţi, decapitarea cetăţeanului francez răpit în Algeria.
Cetăţeanul francez Hervé Pierre Gourdel, 55 de ani, fusese răpit duminică seară în localitatea algeriană Tizi Ouzou, situată la 110 kilometri est de Alger. Gruparea islamistă Jung al-Khilaka, afiliată organizaţiei teroriste Stat Islamic, a postat marţi o înregistrare video intitulată „Mesaj de sânge pentru Guvernul francez”, în care prezintă executarea ostaticului prin decapitare.