Musulmanii extremişti incendiază două biserici în Indonezia

Publicat: 08 02. 2011, 15:02
Actualizat: 10 11. 2012, 06:57

Mulţimea protesta faţă de condamnarea la cinci ani de închisoare a unui bărbat în vârstă de 58 de ani, Antonius Bawengan, judecat pentru că a distribuit manifeste insultând islamul. El a primit pedeapsa maximă pentru acest delict.

Dar judecata a nemulţumit o mulţime formată din aproximativ 1.500 de persoane, care considerau pedeapsa prea blândă.

„Astăzi a fost momentul cel mai intens al procesului… Mulţimea a strigat că (acuzatul) ar trebui condamnat la moarte sau livrat publicului”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei din centrul Java, Djihatono.

„Două biserici au fost arse. Ferestrele au fost sparte şi acoperişurile incendiate. O altă biserică a fost devastată”, a adăugat el.

Scandau „ucideţi-l, ucideţi-l” în faţa tribunalului şi „ardeţi-le, ardeţi-le”, îndreptându-se către biserici, a precizat purtătorul de cuvânt.

Cei 1.500 de protestatari au aruncat cu pietre în poliţie, care a replicat cu gaze lacrimogene şi focuri de avertizare. O maşină a poliţiei a fost incendiată, potrivit agenţiei oficiale Anatara.

Situaţia a redevenit calmă la prânz.

Duminică, tot în Java, aproximativ 1.000 de persoane, multe dintre ele înarmate cu macete, au intervenit la apelul organizaţiilor islamiste pentru a împiedica o reuniune a sectei islamiste Ahmadiyah într-o casă particulară, sub privirile poliţiei, care a rămas pasivă.

Trei membri ai acestei mişcări, între care doi fraţi, au fost ucişi, potrivit poliţiei.

O înregistrare video a acestor violenţe a fost difuzată luni de presa indoneziană. Preşedintele indonezian s-a declarat, luni, „profund preocupat” de acest atac, intervenit cu o zi înainte de deschiderea „săptămânii pentru armonia între religii”.