Prima pagină » Știri externe » Myanmar: 144 de morți și 732 de răniți după cutremur; crește bilanțul deceselor și în Bangkok

Myanmar: 144 de morți și 732 de răniți după cutremur; crește bilanțul deceselor și în Bangkok

Cel puțin 144 de persoane au murit în Myanmar, a anunțat televiziunea de stat a țării pe Telegram. Cel puțin nouă morți în Bangkok, potrivit unui oficial thailandez, citat de Sky News.
Myanmar: 144 de morți și 732 de răniți după cutremur; crește bilanțul deceselor și în Bangkok
Laura Buciu
28 mart. 2025, 17:15, Social

Pe lângă cele 144 de decese, ar fi 732 de persoane rănite de cutremurul și replicile de vineri dimineață, potrivit televiziunii de stat.

Aceasta este prima cifră oficială din partea juntei militare din Myanmar, în timp ce șeful armatei țării, Min Aung Hlaing, adaugă că vor exista mai multe decese și victime.

El spune: „Am declarat stare de urgență și am solicitat asistență internațională. Am aprobat o cerere din partea Centrului AHA [biroul umanitar al ASEAN], care va trimite ajutor mâine, iar India va trimite, de asemenea, asistență. Aș dori să adresez o invitație deschisă tuturor organizațiilor și națiunilor care doresc să vină și să ajute oamenii nevoiași din țara noastră”.

În prezent, cifra nu pare să includă nimic din regiunea Mandalay, una dintre cele mai afectate de cutremurul din această dimineață.

Crește bilanțul victimelor și în urma cutremurelor din Bangkok.

Viceguvernatorul din Bangkok, Tavida Kamolvej, a declarat pentru agenția de presă Reuters că cel puțin nouă persoane au murit în urma cutremurelor.

Dintre acestea, opt au murit în urma prăbușirii unei clădiri în construcție, iar un altul a murit într-o altă locație.