„Bineînţeles, Ucraina luptă din greu împotriva Rusiei. Problema rămâne că Rusia este foarte mare, iar Ucraina a putut lupta cu Rusia doar asimetric. Aşadar, avem nevoie de tot sprijinul posibil, de tot ajutorul. Aşa cum ştiţi, România ne ajută în multe domenii. Cred că sunt multe domenii în care am putea să cooperăm, în special în Marea Neagră. Cred că viitoarea cooperară dintre România şi Ucraina va fi una de succes în Marea Neagră”, a declarat Mykhailo Samus.
„Când vine vorba despre ajutorul concret de care avem nevoie, putem să vorbim despre armament, muniţie, orice sprijin şi resurse, pentru că Rusia este mare şi avem nevoie de orice sprijin posibil”, a continuat acesta.
„Există un risc foarte mare pentru incidente nucleare şi de securitate, în general. Este prima dată când cineva a ocupat, prin mijloace militare, o centrală nucleară. Problema pentru Rusia este că nu pot continua nicio operaţie militară. Au ocupat această centrală – aveau iniţial planuri să ocupe întreaga ţară, dar, bineînţeles, acest lucru nu s-a întâmplat. Această inspecţie este primul pas spre demilitarizarea centralei. Trupele ruseşti ar trebui să se retragă din această zonă. Sunt convinsă că este singura rezolvare. Este imposibil să lăsăm trupele ruseşti acolo (n.r. Zaporojie), nu are logică. Sperăm că ONU ne va ajuta să înlăturăm trupele ruseşti de acolo. Alfel, vor exista şanse ale unor incidente pentru că Rusia foloseşte focul pentru a crea incidente acolo. Este foarte periculos pentru regiunea noastră şi pentru securitatea globală”, a punctat directorul New Geopolitics Research Network.
Cât despre contraofensiva ucrainenilor din zona Herson, Samus a declarat că este vorba despre un „război de nouă generaţie” şi că, în acest moment, putem vorbi despre „o pregătire a câmpului de luptă pentru înlăturarea trupelor ruseşti din partea dreaptă a Niprului”.
New Strategy Center organizează, în perioada 2-3 septembrie, a şasea ediţie a conferinţei internaţionale Black Sea and Balkans Security Forum, în parteneriat cu Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti. Conferinţa reuneşte experţi, oficiali, reprezentanţi ai mediului academic, ai mediului de afaceri şi ai mass-media într-o serie de dezbateri care vor aborda cele mai stringente probleme de securitate din zona Mării Negre şi a Balcanilor. Acest eveniment anual este organizat de New Strategy Center, având ca parteneri instituţionali Ministerul Afacerilor Externe şi Ministerul Apărării din România şi beneficiind de sprijinul Diviziei de Diplomaţie Publică a NATO, la fel ca la toate ediţiile anterioare.