Nagorno-Karabakh: mărul discordiei dintre trei foste republici sovietice. Rusia acuză Azerbaidjan pentru încălcarea armistiţiului cu Armenia

Ministerul rus al Apărării a acuzat trupele azere că au folosit drone de fabricaţie turcească pentru a lovi trupele din Karabakh, în timp ce ministerul de externe de la Moscova şi-a exprimat „îngrijorarea extremă” cu privire la tensiunile din regiune.

Urmărește
1095 afișări
Imaginea articolului  Nagorno-Karabakh:  mărul discordiei dintre trei foste republici sovietice. Rusia acuză Azerbaidjan pentru încălcarea armistiţiului cu Armenia

Monumentul "We are Our Mountains"- Sursa Foto- Flickr

Azerbaijan - "focul protector" din Asia Centrală 

Azerbaijan este un stat din Asia Centrală, având capitala la Baku şi o populaţie de 10 milioane de locuitori. Este printre cele mai bine dezoltate ţări musulmane (97% din populaţia ţării este musulmană), având vaste resurse de petrol şi gaze naturale, teren arabil şi un sector turistic profitabil. 

Anterior, ca Republica Sovietă Socialistă Azerbaidjan , a făcut parte din Uniunea Sovietică, până a dobândit independenţă în 1991 după destrămarea uniunii. Azerbaijan are însă un conflict îndelungat cu Armenia din cauza regiunii  Nagorno-Karabah. Această regiune aparţine Azerbaidjanului, dar este populată de etnici armeni. Din 2020, conflictul a fost reaprins, 6000 de militari fiind ucişi. 

Federaţia Rusă a susţinut Armenia în ultimul conflict în timp ce Azerbaijan a fost sprijinită de Turcia şi Israel, dar şi de mercenari sirieni anti-Assad. 

Conflictul pare să se reaprindă. 

Moldova şi Georgia...sau Azerbaidjan? 

În timp ce mulţi oficiali NATO se tem că după Ucraina,  Georgia şi Moldova (alte foste republici sovietice) ar putea fi următoarele ţinte care să fie disciplinate de Vladimir Putin fiindcă aspiră să adere la UE şi NATO, pare-se că priorităţile Rusiei pentru securizarea fostului spaţiu sovietic se vor muta în Asia Centrală, în special în regiunea caspică. 

Rusia acuză Azerbaidjan că a încălcat acordului cu Armenia, transmite Arab News

Trupele azere au intrat în zona de menţinere a păcii, informează Deutsche Welle.   

Ministerul rus al Apărării a acuzat, de asemenea, trupele azere că au folosit drone de fabricaţie turcească pentru a lovi trupele din Karabakh, în timp ce ministerul de externe de la Moscova şi-a exprimat „îngrijorarea extremă” cu privire la tensiunile din regiune. 

Rusia ar putea folosi acest incident ca pretext pentru a încuraja Armenia să invadeze regiunea Nagorno-Karabah, şi totodată, să-i ofere sprijin pe cale aeriană. 

Cu ce s-ar putea apăra Azerbaidjanul în faţa Rusiei şi Armeniei? 

E puţin probabil ca Rusia să mai repete greşeala catastrofală din Ucraina prin a trimite trupe de infanterie. Azerbaidjanul este de altfel o democraţie, dar la fel de autocratică ca Rusia sau Kazahstan. 

Organizaţiile internaţionale au afirmat frecvent că Azerbaidjanul a încălcat drepturile omului, susţine Human Rights Watch care  a publicat un raport din 2013 în care acuza statul azer că închide şi hărţuieşte activişti politici, jurnalişti  şi apărători ai drepturilor omului

În 2019, Human Rights Watch a catalogat situaţia drepturilor omului în Azerbaidjan ca fiind „îngrozitoare” pentru  „tortura şi relele tratamente” aduse jurnaliştilor, avocaţilor şi activiştilor opoziţiei., Azerbaidjan ocupă locul 167 din 180 de ţări în Indexul libertăţii presei. Nu este un stat de drept precum Ucraina. 

De asta Rusia se poartă cu mănuşi cu Azerbaidjan pentru că este şi o putere economică înfloritoare. 

În 2020 , Rusia doar a livrat arme Armeniei pentru a înfrunta Azerbaidjanul.

Într-un scenariu extrem, Rusia ar putea să bombardeze disciplinar Azerbaidjanul doar cu artilerie de la distanţă şi cu aeronave, oferind sprijin aerian trupelor armene care vor pătrunde în regiunea  Nagorno-Karabah pentru a o ocupa. 

Azerbaidjan nu are o armată foarte mare  (aproximativ 120.000 soldaţi activi), dar deţine lansatoare de rachete "Smerch", sisteme de rachete sol-aer S-300, vehicule blindate Otokar Cobra, câteva avioane Su-25 şi MiG-29, elicoptere Mi-17, dar şi zeci de drone precum cele de marcă israeliană (Elbit Hermes 450). 

Mai mult ca sigur Turcia lui Erdogan o va sprijini prin a-i livra echipamente de apărare şi  drone turceşti  Baykar Bayraktar TB2. Relaţiile au fost întotdeauna puternice între Azerbaidjan şi Turcia şi sunt adesea descrise drept „o naţiune, două state”.

 

Cât de probabilă este declanşarea unei noi "Operaţiuni Speciale" de către Rusia? 

Incidentele dintre forţele armate ale celor două state, Azerbaidjan şi Armenia, au fost frecvente în ultimele luni, dar atacul de sâmbătă a fost pentru prima dată de la încheierea ostilităţilor asupra Karabakh, în noiembrie 2020. 

Kremlinul a declarat sâmbătă că preşedintele Vladimir Putin a discutat situaţia cu liderul armean Nikol Pashinyan de două ori - vineri şi joi.

„Încălcând prevederile unei declaraţii trilaterale a liderilor Rusiei, Azerbaidjanului şi Armeniei din 9 noiembrie 2020, forţele armate ale Azerbaidjanului între 24 şi 25 martie au intrat în zona de  menţinere a păcii din Nagorno-Karabah şi au înfiinţat un post de observare”, a declarat ministerul rus al apărării într-un comunicat.

Declaraţia a adăugat că dronele de fabricaţie turcă au fost folosite pentru a lovi trupele Karabakh în apropierea satului Farukh.

Rusia a cerut Azerbaidjanului să retragă trupele.

„A fost trimis un apel către partea azeră pentru a-şi retrage trupele”, a spus ministerul apărării. „Comandamentul contingentului rus de menţinere a păcii ia măsuri pentru a rezolva situaţia”.

Nu a existat nicio reacţie imediată din partea Azerbaidjanului căci nu vrea să renunţe la regiunea Nagorno-Karabakh, fiind recunoscut internaţional ca fiind teritoriu ce aparţine statului azer. Nici Armenia nu vrea să renunţe la aspiraţia asupra acestei regiuni din cauza etnicilor armeni ce locuiesc acolo. 

După războiul din 2020, Rusia şi-a sporit influenţa în Caucaz. Ca urmare a unui acord de încetare a focului , semnat între premierul armean Nikol Pashinyan şi preşedintele azer Ilham Aliyev şi intermediat de preşedintele rus Vladimir Putin, aproximativ 2.000 de trupe ruseşti de menţinere a păcii au fost dislocate în Nagorno-Karabah.  

Pentru că Armenia şi Azerbaidjan sunt foste republici sovietice, Rusia încearcă să poarte relaţii de prietenie cu ambele. 

Putin şi preşedintele azer Ilham Aliyev  (este la conducerea statului din 2003, fiind un dictator) au semnat un „ acord de cooperare” la 22 februarie 2022, cu doar două zile înainte ca Rusia să-şi lanseze operaţiunea specială de invadarea Ucrainei, transmite The Interpreter

De aceea, este puţin probabil ca Rusia să atace Azerbaidjanul, în mod direct, şi în caz extrem doar va sprijini Armenia printr-un conflict proxy ca să rezolve o veche dispută teritorială din fostul spaţiu sovietic. S-ar putea ca Rusia să intervină în stilul în care a intervenit în Kazahstan pentru a reprima protestele împotriva regimului Tokayev. 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici