- Home
- Externe
- WASHINGTON, (06.04.2015, 16:13)
- Iuliana Enache
Nairobi oferă o recompensă de 200.000 de euro pentru organizatorul atacului din Garissa
Guvernul kenyan a anunţat că Mohamed Mohamud este organizatorul atacului terorist de la Universitatea din Garissa, potrivit unui mesaj publicat pe Twitter de Ministerul de Interne, care a oferit o recompensă de aproximativ 200.000 de euro pentru informaţii care pot conduce la capturarea lui.

Nairobi oferă o recompensă de 200.000 de euro pentru organizatorul atacului din Garissa (Captură video)
Atacul a fost revendicat de Al-Shabaab, o grupare militantă somaleză care are legături cu Al-Qaida, potrivit ambasadei americane din Nairobi. Mohamud, cunoscut şi ca Dulyadin sau Gamadhere, este suspectat că ar avea "o reţea teroristă extinsă în Kenya", potrivit unui document al ministerului, relatează CNN.
Anterior, ministerul a publicat o notă de căutare a lui Mohamud, în care a oferit o recompensă de 20 de milioane de şilingi kenyeni (aproximativ 200.000 de euro) pentru informaţii care pot duce la capturarea lui. "Cerem oricui are informaţii despre #Gamadhere să le împărtăşească autorităţilor şi agenţiilor de securitate", a scris ministerul pe Twitter.
Mohamud gestionează operaţiunile externe împotriva Kenyei, susţine documentul, el fiind comandantul regional din cadrul Al-Shabaab pentru regiunea Juba. În această calitate, el comandă miliţiile de la graniţă şi "este responsabil de incursiunile peste graniţă".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Reţeaua sa se extinde în tabăra de refugiaţi Dadaab, afirmă documentul. Dadaab este cea mai mare tabără de refugiaţi din lume, care găzduieşte mii de persoane, potrivit ONU. Aceasta este situată în apropiere de graniţa cu Somalia.
Garissa, oraşul unde a avut loc atacul terorist, este situat la aproximativ 140 de kilometri de graniţa somaleză.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe