Sursa Colaj Foto - Flickr/ Nancy Pelosi, Twitter

Nancy Pelosi sfidează ameninţările regimului comunist din China şi sfaturile precautului preşedinte Biden, şi vizitează Taiwanul pentru a sprijini democraţia 

Prima femeie preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din Congresul american, în vârstă de 82 ani, Nancy Pelosi a sfidat ameninţările Chinei la fel cum a procedat rebelul în Piaţa Tiananmen în 1989 când s-a pus în faţa tancurilor chineze, cunoscut în istorie ca "Omul Tanc". Nici în zilele noastre nu-i este cunoscută identitatea protestatarului necunoscut.  

Nancy Pelosi nu luptă pentru suveranitatea şi independenţa Taiwanului, ci mai degrabă pentru democraţia sa. Ea consideră că China nu ar trebui să mai fie lăsată să subjuge sub tiranie comunităţi care aleg să fie conduse democratic, aşa cum a făcut în Hong Kong în 2019. 

Ea a sosit marţi seară în capitala insulei, Taipei, unde a efectuat o serie de întâlniri oficiale.

În 2019, Nancy Pelosi a participat la dezvelirea statuii dedicată "Omului Tanc" de la protestele din Piaţa Tiananmen, Sursa Foto - Twitter, Victims of Communism 

Nancy Pelosi:"Lumea se confruntă cu o alegere între democraţie şi autocraţie" 

Nancy Pelosi este oficialul american cu rangul cel mai înalt care vizitează Taiwanul în ultimii 25 de ani, iar vizita sa a amplificat tensiunile între China şi Statele Unite care încearcă să demonstreze că este încă un actor major pe scena internaţională şi liderul lumii libere care apără drepturile şi libertăţile fundamentale ale fiecărei comunităţi care nu-şi doreşte să trăiască sub autoritarism.

Se va întâlni cu preşedintele Taiwanului, Tsai Ing-Wen  şi va participa la o sesiune specială a Parlamentului de la Taipei, în ciuda ameninţărilor regimului comunist de la Beijing care a transmis că va începe o serie de exerciţii militare, impunând o blocadă asupra insulei. 

Prin acţiunile oficialului, America încă susţine politica "O Singură China"  (adoptată de preşedintele Jimmy Carter când a garantat recunoaştere diplomatică totală Chinei), dar refuză să mai fie indiferentă la încălcarea drepturilor omului aşa cum s-a întâmplat în 1989 şi în 2019.  

Nu vine în Taiwan cu intenţia de a proclama independenţa Republicii Chineze, nici nu-şi doreşte răsturnarea regimului comunist de la Beijing, nici nu vrea să înceapă un război comercial cu China. 

De menţionat este că Nancy Pelosi s-a dus pe cont propriu în Taiwan după un turneu asiatic debutat în Singapore.

Conform AP News, preşedintele american Biden transmite că a sfătuit-o pe şefa Camerei Reprezentanţilor că o călătorie în Taiwan nu ar fi o idee bună, şi nici Pentagonul nu a dorit să ofere suport după cum scrie Financial Times. 

CNBC scrie că vizita lui Nancy Pelosi îi provoacă dureri de cap lui Biden pentru că a înrăutăţit relaţiile diplomatice cu China.

Cum va  rămâne acest eveniment remarcabil în istorie, pe termen lung? 

Peste zeci de ani s-ar putea povesti cum un politician în vârstă a pus capăt temerilor faţă de autocraţie, şi cum a transmis, riscându-şi propria viaţă, că niciun regim dictatorial nu are dreptul să facă ce vrea cu o comunitate sau cu o populaţie care îşi doreşte să trăiască în libertate şi democraţie. 

Our visit reiterates that America stands with Taiwan: a robust, vibrant democracy and our important partner in the Indo-Pacific. pic.twitter.com/2sSRJXN6ST

— Nancy Pelosi (@SpeakerPelosi) August 2, 2022

Masacrul din Piaţa Tiananmen - George Bush a ales să păstreze o relaţie bună şi precaută cu Deng Xiaoping 

Între 15 aprilie şi 4 iunie 1989, regimul comunist de la Beijing a reprimat cu brutalitate protestele din Piaţa Tiananmen, care au fost doar nişte demonstraţii paşnice conduse de studenţi, influenţaţi de valul revoluţiilor anticomuniste din Europa de Est, nemulţumiţi de corupţie, inflaţie, şcolarizarea precară pentru economia de piaţă, restricţiile privind participarea activă la viaţa politică.

Aceştia au cerut reforme democratice, libertatea presei şi libertatea de exprimare. Aproximativ 1 milion de oameni s-au adunat în Piaţa Tiananmen în aceea perioadă. 

Trupele regimului comunist, înarmate cu puşti de asalt, s-au deplasat cu tancuri şi au tras cu bestialitate asupra manifestanţilor şi celor care încercau să blocheze înaintarea armatei în Piaţa Tiananmen.

Mii de protestatari au fost ucişi şi alţi mii au fost răniţi. Regimul comunist a prevenit propria prăbuşire. Deng Xiaoping, liderul Chinei de atunci şi preşedintele Comisiei Militare Centrale, a fost criticat de administraţia Bush senior şi de guvernele occidentale. 

Deng s-a salvat prin a-şi reafirma programul de reformă şi liberalizare a economiei chineze, ceea ce a făcut din China a doua mare putere economică a lumii. 

Ted Galen Carpenter scria pe CATO INSTITUTE că măcelul de la Tiananmen a atras denunţuri furioase din partea liderilor occidentali şi a jurnaliştilor din lumea liberă. 

Dar elitele globaliste ale Americii au fost hotărâte să nu lase represiunea sângeroasă a guvernului comunist să perturbe parteneriatul economic şi strategic dintre Statele Unite şi China. 

Fostul secretar de stat Henry Kissinger a comentat iniţial că niciun regim nu ar putea tolera ocuparea unei pieţe uriaşe din apropierea sediului guvernului de către mii de oameni. 

La doar câteva ore după ce tancurile au ajuns în Tiananmen, fostul preşedinte Richard Nixon l-a sunat pe preşedintele George Bush şi  l-a îndemnat să nu lase acest episod tragic să deraieze relaţia bilaterală.

Spre deosebire de Kissinger, Nixon a descris măcelul din Piaţa Tiananmen ca fiind „deplorabil”, deşi a subliniat că Statele Unite trebuie să „arunce o privire pe termen lung”.

Bush a fost de acord şi a subliniat că va trebui să impună  sancţiuni economice şi să pună relaţia în aşteptare pentru o perioadă, dar a decis să nu-l cheme oe ambasadorul James Lilly de la Beijing.

Ca şi în cazul abordării recente de către China a pandemiei de coronavirus, scrie publicistul, a urmat o reacţie urâtă a opiniei publice americane.

Administraţia Bush s-a confruntat cu presiuni intense pentru a lua măsuri ferme împotriva Beijingului.

La mijlocul lunii iulie, la doar o lună după vărsarea de sânge din Piaţa Tiananmen, Casa Albă l-a trimis pe Brent Scowcroft, consilierul pentru Securitate Naţională, într-o călătorie secretă la Beijing pentru a repara legăturile diplomatice.

Sursa Foto - Bush China Foundation

George Bush, după masacrele din Tiananmen: "dragă prietene Deng, te rog să nu te superi pe mine"

Bush i-a trimis pe 21 iulie 1989 o scrisoare liderului chinez Deng Xiaoping în care, aparent, se închina în faţa unui regim brutal şi autocratic.

„Stimate preşedinte Deng, dragă prietene, Scriu în spiritul prieteniei autentice”, a scris Bush, subliniind că acţiunea sa a venit „de la cineva care crede cu pasiune că bunele relaţii dintre Statele Unite şi China sunt în interesele fundamentale ale ambelor ţări”.

El i-a cerut lui Deng ajutorul pentru menţinerea bunelor relaţii, adăugând: „Am încercat foarte mult să nu mă implic în treburile interne ale Chinei. Te rog să nu fii supărat pe mine dacă am trecut depragul invizibil dintre sugestia constructivă şi  interferenţa internă”.

Bush aproape că şi-a cerut scuze pentru repulsia publică faţă de represiunea din Tiananmen. Totuşi, Bush a suspendat toate vânzările de armament către China şi toate contractele militare dintre cele două ţări.

Dar l-a asigurat pe Deng că „că nu vreau să văd distrusă această relaţie pentru care ne-am străduit atât de mult să o construim. Am explicat poporului american că nu vreau să împovăresc pe nedrept poporul chinez cu sancţiuni economice”.

Pe 2 iulie 1989, Deng a purtat o conversaţie cu generalul american Scowcroft, întrebându-l: "Ce face prietenul meu, preşedintele Bush? Cum se simte? "

Generalul îi răspunde: "Se simte bine şi îţi trimite personal salutări calde", apoi după ce liderul chinez îi mulţumeşte, îi mai transmite că Bush îşi aminteşte cu mare afecţiune de întâlnirea din februarie.

Teroarea comunistă la Hong Kong - Trump îi promite lui Xi Jinping "tăcere" şi neimplicare în proteste 

La 20 ani după ce oraşul Hong Kong a fost redat Chinei de către Marea Britanie, în martie 2019 au debutat protestele din Hong Kong împotriva schimbării legii privind extrădarea infractorilor fugari.

Sute de mii de persoane au ieşit în stradă pe 9 iunie 2019, urmată de o adunare în faţa Complexului Consiliului Legislativ pe 12 iunie, care a blocat a doua lecturare a proiectului de lege.

La 16 iunie, la doar o zi după ce guvernul din Hong Kong a suspendat proiectul de lege, a avut loc un protest mai amplu pentru a face eforturi pentru retragerea completă a legii.

Protestul a fost, de asemenea, un răspuns la utilizarea excesivă a forţei de către forţele de poliţie din Hong Kong pe 12 iunie.

Pe măsură ce protestele au progresat, activiştii au formulat cinci cereri cheie. 

Directorul executiv Carrie Lam a retras proiectul de lege pe 4 septembrie, dar a refuzat să accepte celelalte patru cereri. O lună mai târziu, ea a invocat puterile de urgenţă pentru a implementa o lege anti-mască, căci mulţi protestatari purtau măşti (se întâmpla înainte de declanşarea pandemiei de coronavirus).

Confruntările au escaladat şi s-au intensificat.  Consiliul  Legislativ a fost asaltat în iulie 2019, doi protestatari au fost împuşcaţi mortal, iar Universitatea Chineză şi Universitatea de Politehnică au fost asediate în noiembrie 2019.

Victoria fără precedent a taberei pro-democraţie la alegerile locale din noiembrie a fost considerat pe scară largă ca un referendum de facto asupra guvernării oraşului.

Izbucnirea pandemiei de COVID-19 la începutul anului 2020 a redus în mare măsură protestele. Tensiunile au crescut din nou în mai 2020, după decizia Beijingului de a promulga un proiect de lege de securitate naţională pentru Hong Kong. Forţele de ordine au fost trimise atunci la Hong Kong. 

S-a soldat cu peste 10.000 de protestatari arestaţi, cu 15 morţi şi 26.000 de răniţi.

Guvernul de la Beijing a declarat că pacea şi stabilitatea au fost restabilite în Hong Kong prin Legea securităţii naţionale.

Represiunea asupra societăţii civile, au declanşat un val de emigrare în masă din oraş.

The Guardian transmite că  preşedintele Trump a promis Chinei neimplicarea la protestele din Hong Kong în timpul discuţiilor comerciale. 

Oficialilor americani le-a fost interzis să susţină protestele pro-democraţie, iar CNN transmitea afirmaţiile şocante ale preşedintelui ce se purta indiferent faţă de opresiuni, deşi anterior acuza China de spionaj şi de furt. 

Spre finalul războiului comercial, Trump realiza nu doar că tarifele nu aduceau rezultatele aşteptate, dar mai mult dăunau economiei americane.

Sursa Foto - White House 

Donald Trump:„Xi Jinping, un mare lider  şi om genial” 

 "Ei bine, probabil se întâmplă ceva cu Hong Kong pentru că, când te uiţi, ştii ce se întâmplă, au avut revolte pentru o perioadă lungă de timp. Şi nu ştiu care este atitudinea Chinei", a comunicat Trump reporterilor  pe peluza de sud a Casei Albe la 1 august 2019.

"Cineva a spus că la un moment dat vor dori să oprească asta. Dar asta este între Hong Kong şi asta între China, pentru că Hong Kong este o parte a Chinei. Vor trebui să se ocupe de asta ei înşişi. Nu  am nevoie de sfaturi". 

Trump a scris şi pe Twitter: „Îl cunosc foarte bine pe preşedintele Xi al Chinei. Este un mare lider care este respectat de poporul său. Este, de asemenea, un om bun într-o  afacere grea. Am ZERO îndoieli că dacă preşedintele Xi doreşte să rezolve rapid şi uman problema Hong Kong-ului, o poate face. Ne putem întâlni personal ?"

Deşi cu câteva zile mai devreme, l-a numit pe Xi drept un „inamic” după ce Beijingul a decis că va percepe tarife pe mărfuri americane de 75 de miliarde de dolari înainte de sfârşitul anului, Trump l-a lăudat pe Xi Jinping la summitul G7.

Relaţiile sino-americane - Diplomaţia de tip Ping-pong 

Statele Unite ale Americii şi Republica Populară Chineză întreţin relaţii diplomatice şi economice din februarie 1972, de la vizita preşedintelui Richard Nixon în China şi întâlnirea sa cu Mao Zedong.Cei doi au purtat discuţii pentru încetarea diplomatică a războiului proxy din Vietnam, dintre sud-vietnamezii susţinuţi de americani, şi nord-vietnamezii comunişti susţinuţi de chinezi. 

America era într-o stare jalnică la aceea vreme - trupele americane din Vietnam erau înfundate într-o junglă infernală, plină de capcane, şi supuse ambuscadelor trupelor Vietcong. 

Richard Nixon, deşi a tot trimis aeronavele să bombardeze cu napalm forţele comuniste din Vietnamul de Nord, rezultând victime colaterale ca Phan Thi Kim Phuc (cunoscută în istorie ca "Fetiţa Napalm"), a ajuns la capătul puterilor, şi nu-şi mai dorea decât ca America să se retragă onorabil din acest război catastrofal fără sorţi de izbândă. 

Nixon a ajuns să negocieze chiar cu dictatorul comunist răspunzător pentru moartea a 60 de milioane de chinezi  în urma aplicării programelor comuniste "Marele Salt Înainte" şi "Revoluţia Culturală". 

Coincidenţă sau nu, 1972 era an electoral, iar Nixon spera să obţină cel de-al doilea mandat de preşedinte. iar pentru asta avea nevoie să iasă dintr-un război costisitor pe care americanii îl detestau. 

Nixon voia să le ofere americanilor ceea ce-şi doreau cel mai mult la acel moment - încetarea intervenţiei americane din Vietnam, şi chemarea soldaţilor americani acasă.  

Şi pentru asta, a trebuit să se întâlnească cu cel mai criminal dictator comunist de la Stalin încoace. 

Nixon a dat mâna cu cel mai mare criminal al secolului 20 pentru a fi reales la scrutinul prezidenţial din 1972, şi ca să retragă, în mod onorabil, trupele americane din Vietnam după un război de 20 ani

Victoria sa la alegerile prezidenţiale din 7 noiembrie 1972 a avut ca preţ compromiterea democraţiei din Vietnamul de Sud în faţa expansiunii comuniste din Vietnamul de Nord, urmat de Căderea Saigonului în 1975 şi Unificarea Vietnamului sub regimul comunist. 

Sursa Foto- Flickr

Foşti aliaţi în cel de-al Doilea Război Mondial în combaterea Imperiului Japonez, China comunistă şi America au avut relaţii conflictuale din 1949 până în 1972, ajungând la lupte directe în Războiul din Coreea şi la un război proxy în Vietnam. SUA au sprijinit Taiwanul în cea de-a doua fază a Războiului Civil Chinez între anii 1945 şi 1949.

Chiar dacă comuniştii lui Mao Zedong au obţinut victoria, iar conducerea Republicii Chineze, în frunte cu Chiang Kai-shek, s-a retras pe insula Taiwan, americanii au continuat să se opună expansiunii comuniste după model maoist în Asia, implicându-se militar în Coreea de Sud, Vietnam, Laos şi Cambodgia.

Taiwan se consideră Republica Chineză, fondată din 1911 după răsturnarea monarhiei, iar independenţa sa ca stat este recunoscută de Belize, Guatemala, Haiti, Sfântul Scaun, Honduras, Insulele Marshall, Nauru, Nicaragua, Palau, Paraguay, Sfânta Lucia, Sfântul Kitts şi Nevis, Sfântul Vincenţiu şi Grenadinele, Regatul Eswatini şi Tuvalu.

Din anii 1970-1980, America şi China depind reciproc din punct de vedere economic. America şi-a externalizat industria şi afacerile în China.

China, devenind cel mai mare producător industrial, s-a îmbogăţit prin vânzarea de bunuri de larg consum în Europa şi America de Nord. 

America a ajuns să se împrumute de la China în perioada de criză economică, iar China a copiat tehnologiile şi mărcile comerciale americane pentru a oferi o viaţă mai bună poporului ei. 

Din 2018, relaţiile sino-americane s-au deteriorat după ce preşedintele Donald Trump a acuzat China că efectuează acte de spionaj prin produsele Huawei şi Tik-Tok. 

De asemenea, Trump a mai acuzat regimul comunist de la Beijing pentru că fură tehnologie americană şi joburile americanilor. 

Preşedintele Trump a plasat la 23 ianuarie 2018 un tarif de 30% pentru panouri solare străine.

Preşedintele Trump a prezentat la 22 martie 2018 tarife pe mărfuri chinezeşti în valoare de 50 de miliarde de dolari.  Peste 1300 de categorii de importuri chinezeşti au fost supuse noilor tarife de transport, iar China avea să plătească mai multe taxe pentru a-şi exporta piesele de aeronavă, bateriile, televizoarele cu ecran plat, dispozitivele medicale şi produsele de plastic în America.  

China a răspuns la 2 aprilie prin impunerea de taxe pe 128 de produse importate din America, inclusiv aluminiu, avioane, maşini, carne de porc şi soia,  fructe, nuci şi oţeluri.

Războiul comercial a durat 2 ani şi s-a încheiat în ianuarie 2020 după ce China şi SUA au încheiat un acord. Nu după mult timp, a debutat pandemia de coronavirus, iar Trump a început să acuze China că a fabricat virusul.

Relaţiile dintre SUA şi China nu s-au mai îmbunătăţit de atunci, iar tensiunile din Marea Chinei de Sud şi ameninţările asupra Taiwanului au escaladat. 

Până la urmă, relaţiile "paşnice" dintre China şi SUA de 50 ani sunt iluzorii, şi rezultatul ambţiilor lui Nixon care voia să fie reales ca preşedinte, un politician care  spunea  "I am not a crook" până să demisioneze după ce s-a descoperit că îşi spiona adversarii politici prin microfoane amplasate la sediul Comitetului Naţional Democrat din complexul Watergate.  

Din 2014, China comite acte de genocid împotriva uigurilor 

Din 2014 încoace, Republica Populară Chineză a comis acte de genocid împotriva uigurilor majoritar musulmani şi asupra altor grupuri etnice şi religioase din Xinjiang. 

Ordinele lui Xi Jinping au dus la încarcerarea a peste un milion de musulmani turci în lagărele de internare din Sinchiang, fără niciun proces legal. Prizonierii sunt supuşi la muncă forţată şi tratamente severe. 

Femeile au fost sterilizate forţat.

16.000 de moschei au fost distruse sau avariate, şi sute de mii de copii au fost separaţi cu forţa de părinţi şi trimişi la internat. 

Statisticile guvernului chinez au raportat că din 2015 până în 2018, rata natalităţii în regiunile uigure Hotan şi Kashgar a scăzut cu peste 60% din cauza genocidului. 

Guvernul chinez neagă că ar fi comis încălcări ale drepturilor omului în Xinjiang, dar unele state membre ale Naţiunilor Unite au condamnat  actele de genocid.

În decembrie 2020, cazul adus la Curtea Penală Internaţională a fost respins deoarece crimele presupuse păreau să fi fost „săvârşite numai de cetăţeni ai Chinei pe teritoriul Chinei”.

Statele Unitea au condamnat China pentru abuzuri, încălcarea drepturilor omului şi genocid din 19 ianuarie 2021.

Parlamentele din mai multe ţări au adoptat de atunci moţiuni care descriu acţiunile Chinei drept genocid sau crime "împotriva umanităţii": Camera Comunelor din Canada,  Parlamentul olandez,  Camera Comunelor a Regatului Unit, Seimas-ul Lituaniei, Adunarea Naţională Franceză, parlamentele din Noua Zeelandă, Belgia şi Republica Cehă.