„Numărul deceselor provocate de gripa porcină este de cel puţin 6.250, în 206 ţări şi teritorii, precizează OMS. Potrivit ultimului bilanţ, ce datează de la 6 noiembrie, s-a înregistrat în numai o săptămână o creştere de 6,5 la sută a numărului de morţi, cel puţin 6.071 de decese.
„În Europa şi în Asia Centrală, transmiterea gripei continuă să se intensifice pe măsură ce activitatea pandemică se extinde spre vest”, anunţă OMS.
În Europa s-au înregistrat „cel puţin 300 de decese”, numărul acestora fiind acelaşi în ultimul bilanţ al OMS. Regiunea Asia-Pacific a înregistrat 1.194 de morţi.
Continentul american, unde virusul pandemic a provocat primele îmbolnăviri în primăvară, înregistrează cel mai mare număr de victime, cu 4.512 de decese confirmate.
În regiunea temperată a emisferei sudice, în prezent aflată în perioada de vară australă, au fost semnalate puţine cazuri, potrivit OMS, care avertizează despre existenţa unui focar pandemic în regiunea capitalei Argentinei, Buenos Aires.
În Ucraina, unde numărul de cazuri a sporit considerabil în urmă cu o săptămână, OMS a realizat un studiu pentru a evalua cazurile şi nevoile, la solicitarea autorităţilor medicale ale ţării. Conform primelor elemente ale acestui studiu, numărul cazurilor „severe nu pare a fi excesiv de mare” comparativ cu celelalte ţări, constată OMS.
Cazul Ucrainei nu reprezintă nici o schimbare în privinţa transmiterii virusului, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Virusul A H1N1 a afectat cel puţin 503.536 de persoane în lume, potrivit ultimelor informaţii furnizate de OMS care menţionează că această cifră nu este în conformitate cu realitatea dat fiind faptul că numeroase ţări nu mai contabilizează toate cazurile.