NASA: China maschează prezenţa militară în spaţiu cu programe civile
China a fost „foarte, foarte secretoasă” cu privire la progresele sale în domeniul spaţial, a declarat în faţa parlamentarilor de la Capitol Hill Bill Nelson.
„Credem că o mare parte din aşa-zisul lor program spaţial civil este un program militar. Şi cred că, de fapt, ne aflăm într-o cursă”, a adăugat Nelson, potrivit The Guardian.
El a declarat că speră ca Beijingul „să-şi revină şi să înţeleagă că spaţiul civil este destinat utilizărilor paşnice”, dar a adăugat: „Nu am văzut ca China să demonstreze acest lucru”.
Comentariile lui Nelson au fost făcute în timp ce a depus mărturie în faţa comisiei de credite a Camerei Reprezentanţilor cu privire la bugetul Nasa pentru 2025.
El a declarat că SUA ar trebui să aterizeze din nou pe Lună înaintea Chinei, în condiţiile în care ambele naţiuni urmăresc misiuni lunare. Dar el şi-a exprimat îngrijorarea că, dacă Beijingul ar ajunge primul, ar putea spune: „Acesta este teritoriul nostru, nu vă apropiaţi”.
Nelson declara anterior că SUA se află „într-o cursă spaţială” cu China şi a avertizat că Beijinguş ar putea pretinde în cele din urmă să „deţină” zona bogată în resurse a Lunii.
În 2022, programul spaţial al Chinei a pus pe picioare o staţie spaţială care orbitează Pământul şi a organizat mai multe misiuni.
De atunci, SUA plănuieşte să trimită astronauţi pe Lună cu misiunea Artemis III. China spune că speră să trimită oameni pe Lună până în 2030.
Nelson a declarat că este încrezător că SUA nu îşi vor pierde „avantajul global” în explorarea spaţială.
„Dar trebuie să fim realişti”, a spus el. „China a aruncat cu adevărat o mulţime de bani în acest domeniu şi au mult loc în buget pentru a creşte. Cred că ar fi bine să nu lăsăm garda jos”.