Naţionalismul, în creştere în Europa, reprezintă o provocare pentru UE

În mai, alegerile legislative olandeze au făcut din Partidul pentru libertate a treia forţă politică din ţară, aminteşte Riva Kastoryano, directoarea departamentului de cercetare de la Centrul naţional de cercetare ştiinţifică (CNRS). În iunie, partidul naţionalist ungar, Jobbik, îşi face o intrare spectaculoasă în Parlament cu 16 la sută din voturi, dublându-şi scorul obţinut la alegerile europene din iunie 2009. În Scandinavia, Suedia urmează exemplul Danemarcei, prin intrarea unui deputat de extremă dreapta în Parlament. Belgia a plonjat într-o criză fără precedent de la victoria separatiştilor flamanzi la alegerile legislative din iunie.

"Sunt instorii diferite, cu siguranţă", comentează ea, dar "miza şi reacţiile de repliere indentitare, regionale, lingvistice în interiorul sau exteriorul frontierelor teritoriale sunt similare".

În Europa centrală, naţionalismele ofensive sau defensive sunt la originea unor tensiuni între statele vecine, cum este cazul Ungariei, care vrea să acorde cetăţenie ungară etnicilor maghiari din afara graniţelor sale. Românii, în căutarea României Mari, iar Bulgaria luptând împotriva minorităţilor turce musulmane şi rome, găsesc fiecare sprijin în discursurile naţionaliste şi progresiste ale partidelor populiste.

Definirii şi redefenirii "celuilalt" - ţigani, romi, maghiari, turci, care alimentează în mod explicit discursurile naţionaliste - i se adaugă imposibilitatea politicilor economice de a consolida sentimentele de apartenenţă la naţiuni care se văd exclusiviste, comentează Kastoryano. UE, care a condus statele din Est de la suveranitatea regăsită la suveranitatea partajată, este o sursă de ambiguitate şi paradox.

Dar, la modul general, departe de a defini frontierele teritoriale ale statelor, naţionalismul, aşa cum se exprimă el în prezent în diverse ţări membre UE, a ales ca ţintă imigraţia, islamul sau multiculturalismul pentru a consolida frontierele de identitate care se definesc ca naţionale.

Astfel, este necesar şi urgent ca societăţile naţionale să fie ajutate să depăşească tensiunile şi ca opinia publică să fie sensibilizată cu privire la pericolele populismului pe care Europa secolului XX le-a cunoscut deja, conchide Riva Kastoryano.