Naţiunile Unite cer guvernului afgan să asigure protecţia personalului ONU

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a cerut vineri guvernului afgan să asigure o mai bună protecţie a personalului ONU, după un atac comis la Mazar-i-Sharif şi soldat cu moartea a şapte angajaţi ai organizaţiei, printre care se numără şi un cetăţean român.

Urmărește
31 afișări
Imaginea articolului Naţiunile Unite cer guvernului afgan să asigure protecţia personalului ONU

Naţiunile Unite cer guvernului afgan să asigure protecţia personalului ONU (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

La încheierea unei reuniuni extraordinare, cei 15 membri ai Consiliului au dat publicităţii un comunicat în care condamnă "în cei mai fermi termeni" atacul asupra birourilor ONU de la Mazar-i-Sharif, comis de manifestanţi nemulţumiţi de incendierea Coranului în Statele Unite.

Conform Naţiunilor Unite, atacul s-a soldat cu moartea a cel puţin şapte angajaţi - patru nepalezi şi alţi trei cetăţeni străini.

Consiliul de Securitate a cerut "guvernului afgan să îi aducă în faţa justiţiei pe cei responsabili şi să ia toate măsurile posibile, cu sprijinul Forţei internaţionale pentru asistenţă şi securitate, pentru a asigura protecţia personalului ONU şi a sediilor organizaţiei".

Alain Le Roy, comandantul operaţiunilor de menţinere a păcii, a afirmat că mai mulţi angajaţi ONU răniţi în urma atacului au fost evacuaţi din zonă şi a adăugat că birourile Naţiunilor Unite de la Mazar-i-Sharif nu vor fi închise după atac.

Manifestanţii adunaţi vineri la Mazar-i-Sharif protestau faţă de gestul pastorului american Terry Jones, care, la 20 martie, a organizat o incendiere publică a Coranului.

Alain Le Roy a afirmat că protestatarii "au pătruns în complexul ONU, au incendiat clădirile şi au ucis mai mulţi angajaţi", apreciind însă că manifestanţii nu vizau în mod special Organizaţia Naţiunilor Unite.

Conform bilanţului oficial, atacul de vineri s-a soldat cu şapte victime - patru nepalezi şi trei cetăţeni străini, însă ONU nu a precizat naţionalitatea acestora. Autorităţile naţionale au afirmat însă că este vorba despre un suedez, o norvegiană şi un român.

Ministerul de Externe de la Stockholm a anunţat că un suedez în vârstă de 33 de ani a fost ucis în urma atacului, iar armata norvegiană a anunţat că printre victime se află şi o membră a forţelor armate norvegiene, în vârstă de 53 de ani.

Guvernatorul provinciei Balkh a afirmat că şi cinci manifestanţi au fost ucişi şi alţi 20 au fost răniţi, iar "mai mult de 20 de insurgenţi implicaţi în atac au fost arestaţi". El a adăugat că "nu era prevăzut ca manifestaţia să se îndrepte către birourile UNAMA (misiunea ONU în Afganistan - n.red.), însă un grup de insurgenţi a atacat sediul acesteia".

Un purtător de cuvânt al poliţiei locale a afirmat că printre manifestanţi s-au infiltrat insurgenţi talibani. "Unii purtau arme, alţii au luat armamentul gărzilor de securitate ONU", a adăugat el.

Manifestaţia a început după rugăciunea tradiţională de vineri, iar cei circa 500 de demonstranţi au cerut guvernului afgan "să întrerupă toate legăturile diplomatice cu Statele Unite, în cazul în care autorităţile americane nu îl judecă pe pastorul care a ars Coranul". Ei au cerut Parlamentului "să declare ilegală prezenţa trupelor străine în Afganistan", unde se află circa 132.000 de militari străini, dintre care două treimi fac parte din forţele americane.

Guvernatorul provinciei Balkh a declarat că doi dintre angajaţii ONU au fost decapitaţi, însă generalul Abdul Rauf Taj, reprezentant al poliţiei provinciale, a dezminţit informaţia.

Mazar-i-Sharif este una dintre cele şapte zone desemnate de preşedintele afgan, Hamid Karzai, şi de coaliţia internaţională pentru a declanşa procesul de tranziţie, în urma căruia forţele afgane vor prelua, de la 1 iulie, misiunile de asigurare a securităţii.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici