Naţiunile Unite cer o anchetă privind reprimarea protestelor din Iran

Publicat: 13 01. 2020, 22:46
Actualizat: 23 10. 2021, 00:34

„În mod evident, urmărim foarte atent demonstraţiile care au avut loc astăzi şi zilele trecute în Iran, iar secretarul general reaminteşte drepturile la libertatea de exprimare şi asociere”, a declarat Stephane Dujarric, purtătorul de cuvânt al lui Antonio Guterres.

Protestele au continuat luni în oraşe din Iran, după ce autorităţile au recunoscut doborârea accidentală a avionului de pasageri ucrainean, incident soldat cu 176 de morţi.

Autorităţile iraniene au negat acuzaţiile că ar fi utilizat muniţie letală împotriva protestatarilor.

Oficialul ONU a cerut Iranului să permită o „investigare totală şi transparentă” şi în cazul doborârii avionului de pasageri.