Naţiunile Unite condamnă raidul din tabăra de refugiaţi irakiană Ashraf
Înaltul comisar ONU pentru Drepturile Omului, Navi Pillay, a condamnat vehement raidul serviciilor de securitate irakiene în tabăra de refugiaţi iranieni de la Ashraf, cerând o anchetă în cazul operaţiunii soldate cu moartea a 34 de persoane, informează AFP.
"Militarii irakieni cunosc bine riscurile unei operaţiuni lansate într-un loc cum este tabăra de la Ashraf. Nu există scuze pentru un număr atât de mare de victime. Trebuie să existe o anchetă completă, independentă şi transparentă", a spus Pillay.
"Orice persoană responsabilă de utilizarea excesivă a forţei trebuie adusă în faţa justiţiei", subliniază fostul judecător sud-african.
Naţiunile Unite au anunţat că 34 de persoane au fost găsite moarte după raidul armatei irakiene efectuat pe 8 aprilie în tabăra Ashraf, unde trăiesc membri ai opoziţiei iraniene în exil.
Autorităţile irakiene susţin că violenţele au fost comise de membri ai opoziţiei iraniene care au încercat să oprească fuga unor persoane din tabără.
Pe 8 aprilie, serviciile de securitate irakiene au efectuat un raid în tabăra de refugiaţi Ashraf, situată la aproximativ 100 de kilometri nord-est de Bagdad. Potrivit presei occidentale, raidul, la care au participat 2.500 de membri ai forţelor de ordine irakiene cu vehicule blindate, s-a soldat cu 34 de morţi şi peste 300 de răniţi. Guvernul irakian susţine însă că operaţiunea s-a soldat cu un număr mic de morţi.
În tabăra de la Ashraf trăiesc peste 3.400 de iranieni, cei mai mulţi fiind membri ai Organizatiei Mujahedinilor Poporului din Iran, o grupare disidentă iraniană aflată în exil şi considerată organizaţie teroristă de regimul islamist de la Teheran. Membrii grupului disident au primit protecţie din partea fostului regim Saddam Hussein, iar apoi din partea trupelor americane, în prezent fiind sub jurisdicţia Guvernului irakian.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

