NATO a preluat joi comandamentul tuturor operaţiunilor efectuate în Libia
NATO a preluat comandamentul tuturor operaţiunilor efectuate în Libia, începând de joi, de la ora 6.00 GMT (9.00, ora României), succedând astfel coaliţiei multinaţionale angajate de la 19 martie, a anunţat un diplomat aliat, citat de AFP.
"Operaţiunea Unified Protector decisă duminică seara de statele Alianţei a debutat oficial în această dimineaţă, aşa cum era prevăzut, la 6.00 GMT", a declarat el, confirmând transferul către alianţa Nord-Atlantică a responsabilităţilor pentru bombardamentele în Libia, până acum asumate de coaliţia condusă de Statele Unite, Franţa şi Marea Britanie.
Sub autoritatea cartierului general aliat din Europa, de la Mons, în sudul Belgiei, operaţiunea este condusă de la centrul regional al comandamentului NATO de la Neapole, în sudul Italiei, de generalul canadian Charles Bouchard.
NATO a început să îşi asume controlul parţial al operaţiunilor miercuri dimineaţă, cu "un decalaj de o zi faţă de (data) prevăzută iniţial, din cauza complexităţii" transferului, având în vedere că zeci de avioane sunt angajate, a confirmat diplomatul.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului