NATO cere Rusiei să ridice moratoriul asupra Tratatului CFE

Publicat: 04 04. 2008, 13:00
Actualizat: 06 11. 2012, 08:52

Rusia a impus un moratoriu unilateral privind Tratatul Forţelor Convenţionale în Europa (CFE) în decembrie 2007, ca urmare a îngrijorării provocate de intenţia Statelor Unite de a instala un scut antirachetă în Europa Centrală şi de extinderea continuă a NATO. Moscova a anunţat că îşi va relua participarea la Tratat dacă statele NATO îl ratifică.

Într-o declaraţie adoptată joi, NATO a făcut apel la Rusia să îşi revizuiască moratoriul, adăugând că "actuala situaţie, în care aliaţii CFE din cadrul NATO implementează Tratatul în timp ce Rusia nu o face, nu poate dura la nesfârşit".

"Am oferit un set de propuneri constructive şi de perspectivă… Credem că aceste propuneri abordează toate temerile exprimate ale Rusiei", a precizat NATO în declaraţie.

Preşedintele rus Vladimir Putin va discuta probabil răspunsul Rusiei la declaraţia Alianţei în cadrul Consiliului NATO-Rusia de vineri. Discuţiile se vor concentra totodată pe Kosovo şi scutul antirachetă.