NATO cere suplimentarea trupelor din Afganistan
NATO are nevoie de 10.000 de militari în plus în Afganistan pentru a supraveghea alegerile prezidenţiale din acest an, a afirmat, luni, în faţa Parlamentului belgian, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jaap de Hoop Scheffer.

Secretarul general al NATO cere suplimentarea trupelor din Afganistan cu 10.000 de militari (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Alegerile necesită un efort suplimentar", a precizat Jaap de Hoop Scheffer, estimând acest efort la "10.000 de oameni în decurs de patru luni", în faţa comisiilor de Relaţii Externe şi de Apărare, din cadrul Senatului şi a Camerei inferioare belgiene.
Dacă data alegerilor prezidenţiale afgane nu a fost încă fixată, preşedintele afgan, preşedintele afgan, Hamid Karzai, în vârstă de 52 de ani, aflat la putere de şapte ani, îşi menţine pronosticuri favorabile, chiar dacă a fost ţinta criticilor recente ale lui Jaap de Hoop Scheffer pentru ineficacitatea Guvernului său în faţa corupţiei şi a traficului de droguri.
Forţa internaţională de asistenţă pentru securitate (ISAF), aflată sub comanda NATO în Afganistan, numără aproximativ 52.000 de militari.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Cererea de suplimentări temporare a secretarului general este independentă de intenţia Washingtonului de a trimite în acest an între 20.000 şi 30.000 de soldaţi care să se alăture celor aproximativ 32.000 de militari americani deja prezenţi în Afganistan.
Noul preşedinte american Barack Obama, care îşi începe mandatul marţi, a anunţat o schimbare a priorităţilor, cu o retragere graduală a trupelor americane din Irak, în beneficiul Afganistanului, ţară pe care a decretat-o un "front al războiului împotriva terorismului".
În faţa parlamentarilor belgieni, secretarul general al NATO a recunoscut totuşi, potrivit agenţiei Belga, că nu va fi uşor să găsească trupe suplimentare în această perioadă de criză financiară.
Jaap de Hoop Scheffer a evocat un posibil angajament al forţei de reacţie rapidă a NATO, "Forţa de răspuns NATO" (NRF), dar a admis în acelaşi timp că nu exista nici un consens între aliaţi privind acest subiect.
Această forţă este considerată ca o rezervă cu o înaltă funcţie strategică, folosită ca avangardă în teatrul de operaţiuni, în aşteptarea părţii principale a trupelor, imediat ce se decide o intervenţie, de unde şi reticenţa anumitor ţări, în special Franţa, de fi folosită în alte scopuri.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului