NATO îşi pregăteşte retragerea din Afganistan

NATO va susţine, în cadrul summitului organizat vineri şi sâmbătă la Lisabona, o strategie riscantă de retragere din Afganistan, prin transferul progresiv, în perioada 2011-2014, a responsabilităţii operaţiunilor către forţele de securitate locale.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului NATO îşi pregăteşte retragerea din Afganistan

NATO îşi pregăteşte retragerea din Afganistan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Liderii celor 28 de ţări membre ale Alianţei Nord-Atlantice vor lua act şi de intrarea acesteia într-o nouă eră a unei lumi multipolare şi cu pericole diverse, adoptând un nou "concept strategic", elaborat pe baza experienţei afgane. Acest document foarte sintetic va servi ca ghid pentru următorii zece ani.

Sâmbătă, aliaţii occidentali vor oficializa relansarea cooperării lor cu Moscova, cu ocazia summitului NATO-Rusia.

Ordinea de zi, cu o miză dificilă pentru o organizaţie în căutarea unui motiv de a exista după încheierea Războiului Rece, în timp ce centrul de gravitate al lumii basculează către zona Pacific, l-a determinat pe secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, să califice această reuniune drept una "istorică".

"Vom intra într-o fază fundamental nouă în Afganistan", odată cu lansarea procesului de aşa-zisă "tranziţie", altfel spus afganizarea conflictului, la nouă ani de la intervenţia armată a coaliţiei conduse de Statele Unite, a subliniat luni Rasmussen.

Obiectivul este ca Forţa internaţională de stabilizare, ISAF, să joace doar un rol de susţinere, după ce se va încredinţa progresiv, district cu district, conducerea operaţiunilor armatei şi poliţiei afgane, la încheierea unei tranziţii ce va dura, de fiecare dată, 18-24 de luni.

Rasmussen a confirmat că acest "proces va demara la începutul anului", la o dată şi într-o regiune încă nedeterminate, şi că "dacă o vor permite condiţiile, va fi activat în 2014".

Decizia urmează să fie aprobată de oficialii celor 48 de ţări care fac parte din ISAF, plus Japonia, şi de preşedintele afgan Hamid Karzai, veniţi la Lisabona pentru acest summit.

Ea va trebui să faciliteze primele retrageri ale militarilor încă de anul viitor şi să mulţumească astfel o opinie publică sceptică, mai ales în Europa, în timp ce aproximativ 650 de militari străini - un număr record - au murit deja în Afganistan în 2010.

Contingentul internaţional a ajuns la 150.000 de militari, ceea ce nu i-a împiedicat însă pe talibani să îşi multiplice atacurile şi atentatele sângeroase în toată ţara.

NATO este conştientă de riscul compromiterii credibilităţii, în cazul eşecului strategiei sale. La Lisabona, va fi ratificat un "parteneriat pe termen lung" cu Afganistanul, pentru a se evita termenul abandon.

Un alt rezultat aşteptat al summitului, potrivit lui Rasmussen este transformarea NATO într-o organizaţie "mai eficientă" prin introducerea unor domenii "cheie", cum ar fi măsurile în cazul unui atac cibernetic.

Un alt obiectiv este aprofundarea parteneriatelor cu ţări ca Australia sau Japonia, respectiv un dialog cu puterile emergente ca India şi China.

Toate aceste aspecte sunt abordate de noul "concept strategic", care va îl va înlocui pe precedentul, datând din 1999.

În paralel, NATO va autoriza o reducere puternică a efectivelor sale civile şi militare permanente.

Lisabona va da şi un semnal "al unui nou început al relaţiilor cu Rusia", a afirmat Rasmussen.

Un studiu complementar va fi lansat pentru analizarea posibilităţii de conectare a scutului antirachetă rus cu cel al NATO, o schimbare de atitudine notabilă din partea Moscovei.

Cei 28 de aliaţi vor lua în prealabil decizia de principiu de a înfiinţa propriul sistem antirachetă pentru protejarea teritoriului şi populaţiei din Europa.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici