Prima pagină » Știri externe » NATO nu intenţionează să intervină în Libia, dar se pregăteşte pentru „orice eventualitate”

NATO nu intenţionează să intervină în Libia, dar se pregăteşte pentru „orice eventualitate”

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, a declarat joi că NATO nu intenţionează să intervină în Libia, dar se pregăteşte pentru "orice eventualitate", relatează AFP.
03 mart. 2011, 12:45, Știri externe

„NATO nu are intenţia de a interveni, dar ne pregătim într-o manieră cugetată pentru orice eventualitate”, a afirmat Rasmussen, în cadrul unei conferinţe de presă, la sediul Alianţei din Bruxelles.

NATO urmăreşte situaţia din teren „cu atenţie” şi „a luat act” de apelurile opoziţiei libiene din Benghazi, avangarda contestării liderului libian Muammar Kadhafi, care a cerut atacuri aeriene străine pentru a-şi menţine poziţiile în faţa forţelor regimului.

Rasmussen a subliniat în acelaşi timp că Consiliul de Securitate al ONU nu a autorizat, în acest stadiu, utilizarea forţei.