NATO poate oferi asistenţă statelor ameninţate de Stat Islamic, anunţă Stoltenberg şi Obama. Preşedintele SUA: Europa este "punctul central" al presiunilor asupra sistemului global de securitate

Alianţa Nord-Atlantică poate oferi asistenţă serviciilor de securitate din Libia, Irak, Iordania şi din alte ţări în operaţiunile contra reţelei teroriste Stat Islamic, afirmă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, şi preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, după o întrevedere la Washington.

Urmărește
3051 afișări
Imaginea articolului NATO poate oferi asistenţă statelor ameninţate de Stat Islamic, anunţă Stoltenberg şi Obama. Preşedintele SUA: Europa este "punctul central" al presiunilor asupra sistemului global de securitate

NATO poate oferi asistenţă statelor ameninţate de Stat Islamic, anunţă Stoltenberg şi Obama

"Continuăm să cooperăm pentru furnizarea de asistenţă unor ţări precum Libia", a declarat Barack Obama, potrivit Reuters, alături de Jens Stoltenberg, în Biroul Oval.

Alianţa Nord-Atlantică este pregătită să ofere susţinere ţărilor confruntate cu activităţi ale organizaţiei teroriste Stat Islamic, a afirmat Stoltenberg.

"NATO este pregătită să ofere susţinere", a subliniat secretarul general al Alianţei, notând progresele în vederea alcătuirii unui guvern de uniune naţională în Libia şi subliniind că pot miza pe sprijin şi ţări precum Irak şi Iordania.

Organizaţia teroristă sunnită Stat Islamic ocupă teritorii în nord-estul Siriei, în nord-vestul Irakului, în nordul Egiptului şi în nordul Libiei, unde a instituit un "califat".

Barack Obama: Europa este "punctul central" al presiunilor asupra sistemului global de securitate

Europa este "punctul central" al presiunilor care vizează sistemul mondial de securitate, iar NATO rămâne principala platformă de securitate colectivă, afirmă preşedintele SUA, Barack Obama, enumerând ameninţarea teroristă şi criza refugiaţilor.

"Trăim într-o lume tumultoasă. Europa este punctul central al presiunilor asupra sistemului global de securitate", a declarat Barack Obama după întrevederea pe care a avut-o la Casa Albă cu Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice.

"Alianţa Nord-Atlantică rămâne principala platformă de securitate colectivă şi un element central al politicii de securitate a Statelor Unite", a subliniat liderul american, citat de agenţia Reuters.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici