Prima pagină » Știri externe » NATO, UE, SUA şi Franţa condamnă atacul împotriva sediului ONU din Afganistan

NATO, UE, SUA şi Franţa condamnă atacul împotriva sediului ONU din Afganistan

NATO, UE, Statele Unite şi Franţa au condamnat, vineri, atacul comis de manifestanţi împotriva sediului ONU din Mazar-i-Sharif, oraş situat în nordul Afganistanului, în care au fost ucişi şapte angajaţi ai Naţiunilor Unite şi cinci demonstraţi afgani, relatează AFP.
01 apr. 2011, 21:28, Știri externe

Secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, a condamnat ferm, „în numele NATO, atentatul care a avut loc vineri asupra sediului ONU din Mazar-i-Sharif şi în care au murit mai mulţi funcţionari ai Naţiunilor Unite”, se arată într-un comunicat.

„Victimele acestor atacuri s-au devotat (misiunii) de a ajuta poporul afgan să îşi construiască o viaţă mai bună. Vizându-i, atacatorii au manifestat un dispreţ flagrant faţă de ceea ce ONU şi comunitatea internaţională în ansamblul său încearcă să facă în beneficiul tuturor afganilor”, a adăugat secretarul general al NATO.

Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, s-a declarat „profund şocată” de acest atac, potrivit unui comunicat.

„Este o veste şi un exemplu nefericit de cum ignoranţa, intoleranţa şi o agresiune nesăbuită pot face victime printre persoane complet nevinovate, al căror singur scop era să ajute Afganistanul să îşi construiască un viitor strălucit”, a adăugat ea.

„UE va continua să susţină munca esenţială pe care Naţiunile Unite au realizat-o în Afganistan”, a asigurat Ashton, prezentându-şi „cele mai sincere condoleanţe familiilor celor care au murit în acest atac tragic”.

Anterior, secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, condamnase „atacul revoltător şi laş” împotriva sediului Naţiunilor Unite din Mazar-i-Sharif.

„Este vorba despre un atac revoltător şi laş împotriva personalului ONU, care nu se poate justifica în niciun fel. Îl condamn în termenii cei mai puternici”, a precizat el.

Preşedintele american, Barack Obama, a condamnat , la rândul său, „în termenii cei mai fermi” atacul împotriva birourilor ONU din Afganistan, prezentându-le condoleanţe familiilor victimelor şi lansând un apel la calm.

„Subliniem importanţa calmului şi le cerem tuturor părţilor să respingă violenţa şi să îşi rezolve divergenţele prin dialog”, a declarat el.

„Franţa condamnă cu cea mai mare fermitate” violenţele de vineri împotriva biroului ONU, a anunţat Ministerul francez de Externe.

„Atacând Naţiunile Unite, care lucrează pentru stabilizarea şi dezvoltarea Afganistanului, autorii acestor acte atacă direct afganii şi dorinţa lor de pace”, se arată într-un comunicat.

„Cerem autorităţilor afgane să condamne ferm aceste acte, să urmărească în justiţie autorii şi să pună totul în aplicare pentru a garanta securitatea personalului ONU în Afganistan”, adaugă textul.

Şapte angajaţi ai ONU şi cinci demonstranţi afgani au fost ucişi în atacul comis de manifestanţi împotriva birourilor ONU din Mazar-i-Sharif, oraş situat în nordul Afganistanului. Manifestaţia a fost organizată pentru a protesta faţă de incendierea recentă a unui exemplar din Coran de către un pastor integrist american.

Potrivit corespondentului AFP la Mazar-i-Sharif, violenţele, însoţite de focuri de armă şi deflagraţii, au continuat până în jurul orei 20.00 (18.30 ora României) în oraş, unde poliţia era mobilizată vineri seara în număr mare.