NATO va organiza în 2014 un summit consacrat încheierii operaţiunilor militare în Afganistan

Publicat: 31 05. 2013, 20:31
Actualizat: 27 10. 2021, 08:03

Obama a făcut acest anunţ după întrevederea pe care a avut-o la Casa Albă cu secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen.

„Am discutat despre măsurile pe care le putem lua după 2014 pentru a ne asigura că serviciile de securitate afgane sunt eficiente şi pot controla frontierele; de asemenea, statele membre NATO trebuie să se asigure că Afganistanul nu va deveni un fief al terorismului. Ne-am gândit că, pentru a facilita acest proces, ar fi util să organizăm un nou summit NATO pe această temă anul viitor”, a adăugat Obama.

NATO a anunţat că va retrage la sfârşitul anului 2014 cei 100.000 de militari din cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate în Afganistan.