NATO va pregăti forţa de securitate din Kosovo până la sfârşitul anului 2009

Publicat: 26 06. 2008, 08:31
Actualizat: 06 11. 2012, 08:56

Forţa va fi echipată cu armament uşor şi va asigura iniţial misiuni precum gestionarea situaţiilor de criză, protecţia civilă şi aprovizionarea.

"Prima fază de implementare a Forţei de Securitate din Kosovo (KSF) ar trebui să se încheie până la sfârşitul anului 2009. După care vor mai trece câţiva ani înainte de a deveni pe deplin operaţională", a declarat purtătorul de cuvânt al NATO, James Appathurai.

"Va fi o forţă multietnică. Vor fi poziţii pentru toate comunităţile", a adăugat acesta.

Statele aliate au convenit la începutul acestei luni să sigure instruirea militară a noii forţe pe fondul eforturilor de modificare a prezenţei militare internaţionale în Kosovo după ce fosta provincie sârbă şi-a dobândit independenţa.

O astfel de măsură este însă una sensibilă în cadrul Alianţei deoarece state precum Spania nu au recunoscut noul stat balcanic şi sunt, în consecinţă, reticente să ofere Priştinei ajutor. Madridul a anunţat că militarii săi nu vor participa la misiunile de instruire a KSF.

Appathurai a subliniat că KSF nu este o armată şi nici nu va asigura misiuni militare. Printre atribuţiile noii forţe se va număra şi asigurarea ordinii publice în timpul manifestaţiilor de protest, a adăugat oficialul NATO.

KSF va înlocui actualul Corp de Protecţie din Kosovo, o forţă civilă cu 3.500 de angajaţi, susţinută de circa 2.000 de rezervişti. NATO va acorda, de asemenea, asistenţă pentru dizolvarea acestei forţe.