Naufragiul din Coreea de Sud provoacă traume părinţilor, supravieţuitorilor şi echipelor de salvare

Sewol avea 476 de persoane la bord când a naufragiat în largul costei de sud a Coreei, la 16 aprilie dimineaţa. Majoritatea erau liceeni într-o excursie şcolară, însoţiţi de aproximativ zece profesori.

Rudelor celor aproximativ 300 de morţi sau dispăruţi, adeseori părinţi, sunt în agonie, în timp ce supravieţuitorii nu reuşesc să scape de acest coşmar, potrivit martorilor.

Povara psihologică, vinovăţia supravieţuitorului, a fost prea grea pentru directorul adjunct al liceului, care a cedat. El s-a spânzurat la două zile după naufragiu.

"Supravieţuirea de unul singur este dură ... Îmi asum toată responsabilitatea", a scris el într-o scrisoare găsită în portofoliul său. "Să mi se disperseze cenuşa la locul naufragiului".

Dintre cei 352 de liceeni aflaţi la bord, 70 au supravieţuit şi au dificultăţi în a se întoarce în clasele decimate.

Medicii şi psihologii avertizează împotriva stresului posttraumatic de care suferă aceşti adolescenţi, iar purtătorul de cuvânt al părinţilor ai căror copii au supravieţuit a făcut apel la ajutor.

"Ei susţin că se simt vinovaţi", a declarat Jang Dong-Won în cadrul unei conferinţe de presă. Mulţi nu îndrăznesc să mai privească pe fereastră, "de teamă să nu vadă apa invadând".

"Trebuie să ne ocupăm de toţi: cei care au murit, cei care au dispărut şi cei care au supravieţuit", a adăugat el, cu vocea gâtuită de emoţie.

Riscuri de sinucidere

Pe Jindo, insula vecină cu locul catastrofei, rudele dispăruţilor sunt epuizate şi zdrobite. Ele campează de o săptămână în sala de gimnastică a insulei, care seamănă cu o tabără de refugiaţi în derivă.

După ce s-au agăţat timp de câteva zile de speranţa găsirii unor supravieţuitori, poate refugiaţi în buzunarele de aer, familiile aşteaptă în prezent sosirea în port a cadavrelor scoase de pe feribot.

Când sunt chemaţi - deoarece echipa de legişti a găsit acte de identitate sau haine care corespund descrierii oferite de rude - trebuie să identifice cadavrele, într-o morgă improvizată sub corturi.

"Este un haos de emoţii. Şocul, neîncrederea, furia şi tristeţea se întrepătrund în spiritul lor", constată Sohn Jee-Hoon, unul dintre zecile de specialişti care ajută familiile să treacă prin această încercare.

Situaţia este "îngrijorătoare", potrivit terapeutului. Mulţi sunt atât de traumatizaţi, încât nici nu se gândesc să ceară ajutor.

Cu atât mai mult cu cât susţinerea psihologică este puţin răspândită în Coreea de Sud: să ceri ajutor este un semn de slăbiciune, consideră multe persoane. Ţara are cele mai ridicate rate de sinucidere dintre naţiunile OCDE: 33,5 la sută la 100.000 de locuitori.

În opinia lui Ha Jung-Mi, psihiatru trimis în Jindo, rudele care "nu au o reţea de susţinere riscă să îşi pună capăt zilelor".

Impactul psihologic al acestei catastrofe se va face resimţit, multă vreme, în rândul echipelor de salvare şi mai ales al scafandrilor care recuperează zeci de cadavre de pe feribot, potrivit psihiatrului.

Lee Jun-Ho, un scafandru civil voluntar - ca mulţi alţii care participă la operaţiuni - a petrecut ore întregi cercetând culoarele inundate ale feribotului, în întuneric absolut, în căutarea unor cadavre de copii.

"Este înspăimântător să îţi apară în faţă un cadavru care pluteşte în apă", a declarat el pentru AFP. "Este dificil să te duci la culcare seara".