Navele americane, escortate de distrugătoare în Marea Chinei de Sud
Distrugătoare ale marinei americane vor escorta navele americane în Marea Chinei de Sud în urma hărţuirii la care a fost supusă duminică o navă neînarmată a Marinei americane de către flota chineză, a anunţat un oficial american de rang înalt.
Navele americane, escortate de distrugătoare în Marea Chinei de Sud (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"De acum şi într-un viitor previzibil, vom escorta acest tip de nave", a declarat acesta sub acoperirea anonimatului.
Administraţia americană a acuzat luni o flotilă de nave chineze că a hărţuit, duminică, nava USNS Impeccable, echipată cu sonare pentru detectarea submarinelor, specializată în strângerea de informaţii acustice deosebit de importante pentru marină în condiţiile în care China îşi dezvoltă flota de submarine.
Nava americană a fost obligată să efectueze manevre pentru a evita o coliziune, iar Statele Unite au protestat oficial faţă de Beijing.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Tánczos Barna afirmă că inflaţia în 2025 va fi „rezonabilă, suportabilă”: La alimente o să conteze foarte mult şi anul agricol
-
UE „regretă” majorarea taxelor vamale şi se pregăteşte să riposteze „ferm” dacă va fi vizată
-
Crin Antonescu, despre o dezbatere cu Călin Georgescu: Eu vreau ocazia unei dezbateri cu orice candidat
După acest incident, distrugătorul USS Chung-Hoon, dotat cu rachete, torpile şi două elicoptere, a sosit pentru a escorta nava Impeccable.
Aceste escorte se referă la Marea Chinei de Sud, a precizat sursa, adăugând că de duminică nu au mai existat incidente.
"A fost linişte; am insistat pe necesitatea de a păstra acest caz la un nivel diplomatic. Ne concentrăm pe acest lucru", a conchis sursa citată.
Citeşte şi:
Manevre periculoase ale unor nave chineze în apropierea uneia americane
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO