Biroul de presă al Parchetului General a precizat că noul dosar se referă la infracţiunea de abuz de putere cu ocazia achiziţionării unor vehicule marca Opel Combo care oficial erau destinate serviciului de ambulanţă.
„Valoarea daunelor provocate statului este de 67 de milioane de hrivne (6,1 milioane de euro)”, precizează Parchetul.
„S-a stabilit că cele 1.000 de vehicule Opel Combo nu figurează la niciun serviciu de ambulanţe”, explică biroul de presă al Parchetului.
În plus, pe 17 decembrie 2009, Ministerul ucrainean al Sănătăţii stabilea că aceste vehicule nu îndeplinesc standardele pentru a fi transformate în ambulanţe.
„În pofida faptului că un Opel Combo costă aproximativ 15.000 de dolari, fostul Guvern le-a achiziţionat la preţuri mai mari cu 20 la sută. (…) Maşinile au fost folosite în campania electorală, de candidatul la preşedinţie Iulia Timoşenko”, precizează procurorii.