Nepoata unui supravieţuitor de la Auschwitz: Bunicul meu a încercat, pentru restul vieţii sale, să nu rămână prizonier

Zenon Jakob Stanislaw Stolowski avea 18 ani şi se pregătea să devină preot catolic în Polonia. Făcea parte dintr-o familie săracă din Poznan.

În condiţiile în care naziştii invadaseră Germania, seminarul la care studia Zenon tipărea afişe prin care încuraja rezistenţa. Agenţii SS le-au descoperit şi, în cadrul măsurilor de reprimare a Bisericii Catolice, Zenon a fost arestat, devenind prizonier politic.

"În iunie 1940 a fost transferat la Auschwitz, locul celor mai mari crime în masă din istoria omenirii. Nu mai era fiinţă umană. Era numărul marcat pe braţul stâng. Sirenele sunau în fiecare zi la ora 4.30 dimineaţă. La un moment dat, un prizonier dispăruse. Gardienii au ordonat ca ceilalţi deţinuţi să stea afară mai multe zile, fără apă şi hrană, până când au aflat detalii despre evadare. Bunicul meu a povestit că, dacă cineva leşina ori se clătina, era bătut sau dus în altă parte", este mărturia nepoatei, Bianca Nobilo.

"L-am auzit vorbind despre zidul gri. Prizonierii trebuiau să alerge spre capătul curţii, iar dacă unul nu reuşea să ajungă, pentru că era slăbit de munca forţată, de actele de tortură şi de malnutriţie, era considerat inutil şi era împuşcat pe loc", precizează Bianca Nobilo.

Zenon a scris: "Cât timp am fost încarcerat la Auschwitz, erau aduşi constant prizonieri din Tabăra Principală pentru a munci în Fabrica de Cauciuc Sintetic numită BUNA. Era administrată de agenţi SS şi de civili germani. După circa şase-nouă luni, prizonierii erau înlocuiţi, întrucât nu mai puteau munci, din cauza subnutriţiei, bătăilor şi epuizării. Am fost forţat să lucrez în această fabrică în 1943, timp de şase luni. Când am devenit inutil, am fost retrimis în Tabăra Principală".

"În 1945, bunicul şi alţi prizonieri au reuşit să fugă din lagăr, în condiţiile deteriorării măsurilor de securitate. S-au ascuns într-un hambar din apropiere. La un moment dat, uşa s-a deschis şi au văzut silueta unui soldat cu arma în mână. Un soldat german. S-a gândit că acela va fi momentul în care va muri. Lumina s-a schimbat şi a văzut că soldatul avea uniformă americană şi că plângea, şocat de ororile din lagărul de la Auschwitz. Erau liberi", adaugă Bianca Nobilo.

După război, Zenon Jakob Stanislaw Stolowski s-a mutat temporar în Italia, apoi în Marea Britanie şi, ulterior, în Noua Zeelandă.

"Şi-a înăbuşit durerea cu o forţă stoică, deoarece era disperat să se asigure că furia şi ura nu vor fi transmise generaţiei următoare, ştiind la ce ar conduce acest lucru. Singurele poveşti pe care mi le spunea de la Auschwitz erau despre bunătate. (...) A experimentat răutatea umană şi avea toate motivele să fie acid şi furios pe bună dreptate pentru tot restul vieţii. Dar nu a fost. A iubit cu tărie, a iertat complet. Acum, când privesc înapoi, înţeleg de ce - deoarece a supravieţuit cinci ani în lagăre de concentrare şi a fost determinat să nu rămână prizonier", concluzionează Bianca Nobilo.