Netanyahu aduce justificări condiţiilor sale faţă de crearea unui stat palestinian - VIDEO

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a justificat luni condiţiile pe care le-a pus faţă de crearea unui stat palestinian, explicând că israelienii au dreptul să pretindă de la acest stat să fie demilitarizat.

Urmărește
17 afișări
Imaginea articolului Netanyahu aduce justificări condiţiilor sale faţă de crearea unui stat palestinian - VIDEO

Ehud Barak: Discursul lui Benjamin Netanyahu "un pas major înainte" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În acelaşi fel în care ei aşteaptă din partea noastră să recunoaştem un stat palestinian, ei trebuie să recunoască un stat evreu. Şi evident un stat palestinian nu poate să ameninţe un stat evreu, de aceea afirm că el ar trebui să fie demilitarizat", a explicat Netanyahu, potrivit postului american de televiziune NBC News.

Aceste comentarii intervin la o zi după un discurs în care Netanyahu a acceptat pentru prima oară crearea unui stat palestinian, dar cu importante menţiuni care, potrivit palestinienilor, riscă să complice eforturile de salvare a procesului de pace.

În timp ce preşedintele american Barack Obama a salutat poziţia lui Netanyahu, calificând-o drept un "important pas înainte", Egiptul şi Siria l-au acuzat că încearcă să impiedice eforturile de pace.

Netanyahu şi-a justificat solicitarea ca un stat palestinian să nu controleze spaţiul său aerian, să nu poată semna pacte militare şi să trebuiască să furnizeze Israelului garanţii de securitate.

"Palestinienii ar trebui să recunoască un stat evreu şi Israelul are dreptul să se aştepte ca acest stat aflat lângă el, un stat palestinian, să fie demilitarizat. Cred că sunt lucruri care pot să pună bazele unei păci viitoare", a insistat el.

"Viziunea mea este cea a palestinienilor şi israelienilor care să trăiască liber unii lângă alţii, în prietenie şi nu în duşmănie", a continuat Netanyahu. "Dar în ceea ce priveşte securitatea Israelului, nu este vorba despre un exerciţiu teoretic", a adăugat el, amintind intensificarea atacurilor cu rachete provenind din Fâşia Gaza, de la retragerea Israelului din acest teritoriu condus de mişcarea radicală palestiniană Hamas.

"Am fost ţinta a 7.000 de rachete, de când ne-am retras din Gaza. Nu putem să ne permitem să avem rachete împotriva (oraşului) Tel Aviv, care ar face viaţa insuportabilă", a subliniat şeful Guvernului israelian.

Viitorul stat palestinian "trebuie în mod evident să fie demilitarizat, în mod evident el nu trebuie să fie capabil să lanseze rachete şi proiectile împotriva oraşelor noastre. În mod evident, aceasta este o condiţie a păcii", a accentuat premierul.
Întrebat în legătură cu refuzul său de a opri extinderea coloniilor în Cisiordania ocupată, o solicitare înaintată de preşedintele american Barack Obama, Netanyahu a evitat întrebarea, preferând să insiste asupra promisiunii sale de a nu autoriza crearea de noi colonii.

"Cred că preşedintele Obama şi cu mine vom încerca să găsim un teren de înţelegere pe această temă", a spus el.

Ehud Barak: Discursul lui Netanyahu "un pas major înainte"

Acceptarea cu anumite condiţii a creării unui stat palestinian de către premierul israelian reprezintă "un pas major înainte", a apreciat luni ministrul israelian al Apărării şi liderul Partidului Muncii, Ehud Barak.

"Este un pas major înainte, în direcţia bună", a declarat Barak, la salonul aeronautic din Le Bourget, în regiunea pariziană, pe care-l vizita luni dimineaţa.

"Israelul îşi va uni eforturile cu ale Statelor Unite pentru a elabora o arhitectură regională pentru pace", a adăugat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici