Netanyahu: Regimul iranian este mai slăbit decât se credea - VIDEO
Regimul iranian "este mai slăbit decât se credea", iar comunitatea internaţională trebuie să facă presiuni ca Teheranul să renunţe la programul său nuclear, a declarat, marţi, pentru postul de televiziune CNN, premierul israelian Benjamin Netanyahu.

Premierul israelian a participat la New York la un summit tripartit alături de preşedintele american Barack Obama şi de liderul Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Mi-ar plăcea să cred că (membrii) comunităţii internaţionale înţeleg importanţa de a exercita presiuni puternice asupra Iranului. Există mijloace de a face presiune asupra acestui regim deoarece este slăbit", a precizat Netanyahu.
"Este mai slăbit decât credeam. Nu este sprijinit de popor", a adăugat premierul israelian, care a participat la New York la un summit tripartit alături de preşedintele american Barack Obama şi de liderul Autorităţii Palestiniene Mahmoud Abbas.
Prin programul său nuclear, Teheranul "ameninţă pacea mondială mai mult decât orice eveniment imaginabil", a afirmat premierul.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

