New York Times respinge de la publicare un articol de opinie al lui John McCain

Echipa de campanie a candidatului prezidenţial republican John McCain a anunţat, luni, că New York Times a refuzat să publice un articol de opinie al acestuia, referitor la situaţia din Irak.

Urmărește
28 afișări
Imaginea articolului New York Times respinge de la publicare un articol de opinie al lui John McCain

New York Times respinge de la publicare un articol de opinie al lui John McCain (Imagine: Mediafax/AFP)

Articolul fusese transmis către New York Times ca răspuns la un material semnat de senatorul democrat Barack Obama, publicat săptămâna trecută.

"Planul meu pentru Irak" detalia obiectivul lui Obama de retragere a trupelor americane din Irak în termen de 16 luni, în cazul în care candidatul democrat va fi ales în funcţia de preşedinte al Statelor Unite.

Articolul lui McCain conţinea critici la adresa poziţiei lui Obama, cu argumente împotriva stabilirii unui calendar pentru retragerea forţelor americane din Irak.

Candidatul republican încerca în acest fel să se asigure că punctul său de vedere este vizibil în presă, într-un moment în care Obama se află într-un turneu cu escale în Afganistan, Irak, precum şi în ţări din Orientul Mijlociu şi Europa.

 

"În cursul celor opt vizite făcute în Irak, am auzit de multe ori, din partea trupelor noastre, ceea ce generalul Jeffrey Hammond, comandantul forţelor de coaliţie de la Bagdad, a spus recent: că plecarea pe baza unui calendar ar fi «foarte periculoasă»", afirma McCain în articolul respins de New York Times.

Într-un mesaj electronic transmis echipei de campanie a lui McCain, un editor al cotidianului american afirma că ziarul consideră inacceptabil articolul în forma în care a fost transmis, iar o eventuală nouă formă trebuie să prezinte felul în care defineşte candidatul republican o victorie în Irak.

 

Campania lui McCain, care consideră că acesta nu beneficiază de un tratament corect în presa americană, şi-a exprimat nemulţumirea faţă de decizia ziarului şi şi-a exprimat bănuiala că aceasta a fost influenţată de faptul că New York Times nu este de acord cu politica lui senatorului republican.

"John McCain crede că victoria în Irak trebuie să se bazeze pe condiţiile de pe teren, nu pe calendare arbitrare. Spre deosebire de Barack Obama, nu îşi va schimba această poziţie pe baza politicii sau solicitărilor New York Times", a declarat purtătorul de cuvânt al campaniei, Tucker Bounds.

New York Times a precizat însă că procedurile standard presupun "un schimb de opinii cu un autor în legătură cu materialele transmise" de acesta. "Am publicat cel puţin şapte articole de opinie ale senatorului McCain începând din 1996. New York Times l-a susţinut pe senatorul McCain în timpul alegerilor primare republicane. Luăm în considerare cu foarte multă seriozitate poziţiile sale", se arată într-o declaraţie a purtătorului de cuvânt al Times, Catherine Mathis.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici