Nicio acuzaţie nu a fost reţinută împotriva tânărului care a ameninţat pe Facebook cu atacuri în şcoli din SUA
Kyle Bangayan, în vârstă de 24 de ani, a fost arestat duminică la domiciliul părinţilor săi, unde forţele de ordine au găsit o ascunzătoare în care se aflau nouă arme (puşti şi pistoale), dar şi muniţie, potrivit poliţiei. În schimb, nicio armă nu a fost găsită la domiciliul tânărului.
„Ameninţările nu vizau o şcoală anume, dar se refereau la atacul armat din Connecticut. Ele au fost postate online pe reţeaua de socializare Facebook”, a precizat Richard French, un purtător de cuvânt al poliţiei din Los Angeles (vest).
Potrivit Biroului Procurorului din Los Angeles, mesajul postat pe Facebook de către Bangayan, prezentat de acesta drept o glumă, nu conţine ameninţări specifice.
„Nu există vreo referire la acţiuni care să reprezinte o ameninţare la adresa vreunei persoane sau şcoli anume, lucru necesar” în vederea formulării unor acuzaţii, a subliniat aceeaşi sursă.
Un tânăr în vârstă de 20 de ani şi-a ucis vineri mama, după care s-a dus într-o şcoală din Newtown, în statul Connecticut (nord-est), unde a împuşcat şase adulţi şi 20 de copii, după care s-a sinucis.