Nicolas Sarkozy a reiterat că Franţa nu va trimite trupe suplimentare în Afganistan

Publicat: 01 04. 2009, 11:31
Actualizat: 18 11. 2012, 19:43

„Nu vor exista suplimentări militare” franceze în Afganistan, a declarat Sarkozy.

„Nu putem pleca din Afganistan aşa! Mai întâi, pentru că există o luptă care se duce împotriva al-Qaida şi nu vom lăsa această ţară nefericită să fie sacrificată în mâinile sale”, a subliniat preşedintele francez.

„În acelaşi timp, noi nu suntem o forţă de ocupaţie a Afganistanului. Trebuie deci să afganizăm. Acesta este motivul pentru care noi vom sprijini dezvoltarea unei jandarmerii afgane, dar în legătură cu suplimentările militare, Franţa şi-a făcut datoria. Nu vom mai mobiliza alte trupe”, a insistat el.

Ministrul francez al Afacerilor Externe, Bernard Kouchner, a anunţat marţi la Haga, cu ocazia unei conferinţe internaţionale privind Afganistanul, că Parisul urma să trimită 150 de jandarmi în această ţară.