Nicolas Sarkozy afirmă că asasinatele consolidează determinarea Franţei de combatere a terorismului

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a avertizat că, "de fiecare dată când un francez este asasinat, determinarea Franţei de a combate terorismul este consolidată", informează AFP.

Urmărește
3 afișări

Preşedintele a făcut aceste declaraţii la două săptămâni după ce doi ostatici francezi au murit în Mali. De altfel, Sarkozy şi-a exprimat convingerea că alţi cinci francezi răpiţi în septembrie în Niger sunt în viaţă.

"Franţa este ţinta terorismului şi a teroriştilor. De fiecare dată când un francez este asasinat, determinarea Franţei de a combate terorismul este consolidată", a spus Sarkozy.

Preşedintele s-a referit la cazul celor doi francezi, Vincent Delory şi Antoine De Leocour, care au murit pe 8 ianuarie în Mali, în cursul unei operaţiuni de eliberare.

"Poziţia Franţei este că singura abordare faţă de terorism este fermitatea. Dacă vom fi slabi, aşa vom fi mereu. Dacă vom discuta cu aceşti oameni, nu va fi niciodată suficient. Dacă vom începe să ne scuzăm, nicio umilinţă nu va fi suficientă", a spus Sarkozy.

"Teama, laşitatea şi renunţarea au condus în istorie la catastrofe", a insistat Sarkozy.

Săptămâna trecută, liderul reţelei al-Qaida, Osama ben Laden, a avertizat că poziţiile adoptate de preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, "vor costa scump" Franţa, într-o înregistrare audio difuzată vineri de postul arab de televiziune Al Jazeera.

Referindu-se la cei cinci francezi răpiţi în Niger, Sarkozy a precizat: "Credem că ostaticii sunt în viaţă, suntem siguri. Preocuparea este mare. Nu există zi în care să nu fim preocupaţi".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici