Nicolas Sarkozy declară că un stat evreu nu are nicio semnificaţie

Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a declarat marţi într-un interviu, referitor la cerinţa Israelului de a fi recunoscut ca stat evreu, că "un stat evreu nu are nicio semnificaţie, pentru că un stat nu este evreu sau catolic".

Urmărește
1941 afișări
Imaginea articolului Nicolas Sarkozy declară că un stat evreu nu are nicio semnificaţie

Nicolas Sarkozy declară că un stat evreu nu are nici o semnificaţie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În cadrul unui interviu pentru Agenţia France-Presse şi două posturi de radio ale comunităţii evreieşti din Franţa, Radio J şi RCJ, Sarkozy a declarat: "Stat evreu, nu ştiu ce vrea să însemne asta". A vorbi despre un "stat al poporului evreu este deja mai interesant".

"Eu apăr ideea cu două state naţiune. Un stat evreu nu are nicio semnificaţie, pentru că un stat nu este evreu sau catolic. Statul poporului evreu, este o discuţie pe care o putem avea, dar stat evreu nu are niciun sens", a insistat el.

La 18 iulie, ministrul francez de Externe, Alain Juppe, a criticat noţiunea de "stat evreu", în cursul unei reuniuni ministeriale a Uniunii Europene la Bruxelles, cu privire la o eventuală relansare a procesului de pace din Orientul Mijlociu.

Între alte probleme întâmpinate de acest proces, Juppe a citat "în particular menţiunea unui stat evreu". "Din câte ştiu, astăzi în Israel există evrei, dar şi arabi", a declarat atunci şeful diplomaţiei franceze.

Ulterior, Consiliul Reprezentativ al Instituţiilor evreieşti din Franţa (CRIF) şi-a exprimat uimirea faţă de declaraţiile lui Juppe şi a amintit că, "într-o rezoluţie din 1947, Adunarea Generală a ONU a votat în favoarea existenţei unui stat evreu şi a unui stat arab".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici